Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 11 noiembrie 2024Timp citire: 2,8 min

Distribuie

În ziua de duminică, 10 noiembrie a.c., începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, s-a desfășurat un nou eveniment cultural al Asociației Literare „PĂSTOREL” Iași (ALPI). Manifestarea a fost moderată de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. În programul evenimentului au fost prezentate, pe scurt, ultimele apariții editoriale ale membrilor asociației și nu numai. Imediat a urmat un recital de poezii, epigrame și proză susținut de către cei prezenți.

Întâi de toate, s-a făcut vorbire despre volumul Voi sunteți lumina lumii!, carte în paginile căreia sunt surprinși scriitorii care au participat la ediția a V-a a Concursului Național de Creație Literară. Manifestarea s-a desfășurat la Buzău în ziua de 19 octombrie 2024. Coordonatori ai volumului sunt Elena Căpățînă și Mihaela Socol. Cartea a apărut sub egida Asociației Liga Scriitorilor, Filiala Buzău. Prefața volumului (n.n. Polemici cordiale cu participanții la concurs) este semnată de către Tudor Cicu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cel care a fost președinte al juriului. Volumul de față este însoțit și de un Cuvânt înainte semnat de către Gheorghe Postelnicu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al juriului, redactor-șef al revistei „Întrezăriri”. În paginile volumului sunt surprinse și două poeme (n.n Ce poate fi azi? și Sentimente) semnate de către poeta ieșeană Oana Frențescu, membru al Asociației Literare „PĂSTOREL” Iași (ALPI). Oana Frențescu la concursul de față a obținut Mențiunea I (secțiunea Versuri, poezia Ce poate fi azi?).

Mai apoi, au fost prezentate cărțile: La plesneală, de Mihai Batog-Bujeniță, carte care a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura PIM din Iași; Paranghelia, o carte scrisă în glumă de George Stoian (Editura Metamorfosi, Slobozia, 2024); Mincineaua Big Bang (Editura Vasiliana 98, Iași, 2023) și Psihoza viitorului sau cum am vizitat lumile interzise (Editura Vasiliana 98, Iași, 2024), volume semnate de către Paul Mercier, doctor în Filozofie; Un vals… Un balans, de Maria Loghin; Pe urmele copilăriei (roman autobiografic), de Rodica Toma, carte care a apărut, anul acesta, la Editura PIM din târgul Iașului; Constelația valorilor (Vol. II), de Dan Fripis, volum care a văzut lumina tiparului la Editura Panfilius din Iași, carte dedicată familiei și locuitorilor orașului Târgu Frumos.

În programul ședinței ALPI din ziua de duminică, 10 nov. 2024, s-a făcut vorbire și despre periodicele: „Iașul cultural”, Anul II, Nr. 3(17), iulie-septembrie 2024, număr ilustrat cu lucrări ale pictorului Constantin Tofan; „Rapsodia”, Nr. 241, septembrie 2024, Anul XX, revistă de cultură pentru românii de pretutindeni; „Viața noastră”, revistă cu apariție variabilă de cultură și viață a Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza”, Bârlad, Nr. 64, luna Octombrie, anul 2024.

Asociația Literară „Păstorel” – ALPI – este un grup format din oameni de artă și cultură, oameni inimoși și cu simțul umorului. Președintele Asociației este domnul comandor Mihai Batog-Bujeniță. Scopul asociației vizează promovarea valorilor culturale, ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză.

 

TEXT și FOTO: Dumitru ȘERBAN

FOTO: Calistrat ROBU (Facebook)

Articole similare

  • Pe 30 aprilie 2026, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași a fost semnat un nou acord de parteneriat transfrontalier, care consolidează cooperarea culturală dintre România și Republica Moldova. Documentul a fost semnat între Secția Cultură a Consiliului Raional Ialoveni, reprezentată de doamna Diana Josu-Braniste (șefă secție), Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, reprezentată de domnul director Dan-Nicolae Doboș și Biblioteca Publică Popricani, reprezentată de domnul primar Ion Tănasă și are ca obiectiv comun dezvoltarea și implementarea unor proiecte culturale și educaționale. Semnarea acordului a avut loc în prezența doamnei Vernica-Lăcrămioara

  • Din clipa în care chipul drag ți-am văzut, La mine în suflet cald sălaș ți-am făcut. Că vei crește frumos de atunci am știut. Ești fiul pe care l-am vrut! Cel dintâi erou al unui băiat este tatăl lui. Prețuiește legătura specială pe care doar ei o au din această poveste plină de căldură. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/de-ce-un-baiat-are-nevoie-de-un-tata-bkjndkg6/  

  • Luni, 4 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, a desfășurat prima întâlnire din cadrul activităților legate de celebrarea Zilei Uniunii Europene prin încercarea de a cuprinde în câteva desene frumoasa Natură a Europei. Elevii claselor, coordonați de prof. Irina Frunză și bibliotecar Simona Cuzic, vor continua desenele în data de 6 mai, iar expoziția va fi finalizată la biblioteca școlii în data de 11 mai. Mulțumim profesorilor și tinerilor pentru implicare și imaginație!