„The Godfather” by Mario Puzo
Autor: Categorii: Evenimente American Corner, Sediul centralUltima actualizare: 27 mai 2020Timp citire: 3 min

Distribuie

AMERICAN CORNER BOOKS

Mario Gianluigi Puzo (n. 15 octombrie 1920- d. 2 iulie 1999) a fost un autor și scenarist italo-american, câștigător a 2 Premii Oscar, cunoscut în special pentru romanele sale despre mafie, și în special pentru The Godfather (1969), roman care l-a consacrat și pe care l-a adaptat cinematografic, într-o trilogie foarte apreciată de criticii de film, împreună cu Francis Ford Coppola.

Cea mai faimoasă lucrare a sa, The Godfather a fost publicată pentru prima dată, în 1969 după ce a auzit câteva anecdote despre organizarea Mafiei, cat timp a cochetat cu jurnalismul. Mai târziu, într-un interviu cu Larry King, a declarat că principala sa motivație a fost aceea de a face bani. Scrisese deja 2 cărți, care au fost foarte bine primite de către critici, dar nu a câștigat foarte mult.

Puţine romane şi-au făcut loc cu atâta brutalitate în imaginaţia culturală cum a făcut-o The Godfather a lui Mario Puzo. Ajungând pe lista celor mai bine vândute cărţi într-o foarte controversată perioadă a istoriei Statelor Unite, când instituţiile politice şi practicile sociale erau scrutate şi investigate mai mult ca niciodată înainte (sau, se poate spune, după aceea), The Godfather a ridicat miza.

Romanul pune întrebări despre originile şi legitimitatea puterii, referindu-se la noţiunea potrivit căreia, aşa cum o spune epigraful lui Balzac, „în spatele fiecărei mari averi se ascunde o crimă”. Avem aici un roman care îşi propune să ne arate cum merg lucrurile „în realitate”, în timp ce se joacă cu cititorul. Făcându-i pe cei răi să pară buni, romanul redefineşte acest gen literar.

Strategia lui Puzo, de răsturnare a prezumţiilor morale convenţionale despre bine şi rău consolidează noua percepţie cu privire la capacităţile manipulative şi înşelătoare ale limbii. Deformând distincţiile dintre erou şi tâlhar, captivanta istorie a lui Puzo despre „afacerile familiei” Corleone şi cultura italienilor emigraţi în America serveşte, de asemenea, la afirmarea caracterului „infractor” al Statelor Unite, în general.

Deşi The Godfather s-a infiltrat în cultură, în principal, datorită trilogiei cinematografice şi prin alte căi, romanul rămâne forţa motrice din spatele industriei culturale despre mafioţi. Este romanul care ne oferă şi citate care au intrat în legendă, cum ar fi: „îi fac o ofertă pe care nu o poate refuza” şi „Un avocat cu servieta sa poate fura mai mult decât o sută de oameni înarmaţi”. În pofida, şi poate din cauza prozei sale clare, accesibile, romanul este un exemplu al potenţialului scriiturii contemporane de a crea mituri.

Descrierea italienilor americani de către Puzo a fost percepută atât ca laudativă, cât şi ca defăimătoare: oricum ar fi,The Godfather rămâne remarcabil de influent, captivant şi uşor de citit. Strategia autorului a fost de a răsturna prezumţiile morale convenţionale despre bine şi rău, şi de a construi o nouă percepție despre manipularea prin limbaj.

Tradus cam peste tot in lume, romanul lui Puzo ilustreaza anvergura puterii dinastice intr-un New York răvașit de bande rivale. Dozajul fără cusur al ingredientelor – ritm, suspans, dialog viu, scene dure, dar veridice, personaje care atrag deopotrivă idolatrii și resentimente – transformă The Godfather într-o radiografie a unui pacient care trăieș

te prin moartea altora: Cosa Nostra.

Autor: Puzo, Mario

Editura: Arrow Books

Loc publicare: London

An: 2009

ISBN: 9780099528128

Articole similare

  • În 27 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași au desfășurat a doua sesiune – atelier tematic în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Scopul acestui proiect este de a sprijini diminuarea poluării, de a promova lectura și sportul și de a le oferi membrilor comunității noi abilități și cunoștințe, sprijinându-i, totodată să facă alegeri mai sustenabile. Chiar dacă în număr redus, tinerii participanți doritori și pasionați (copii și părinți) au luat parte la un

  • Joi, 27 august 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a primit vizita elevilor de la Școala Gimnazială “D.D. Pătrășcanu” Tomești, în cadrul unui proiect “Cuibul de cărți – Lideri junior în acțiune” implementat în perioada iulie-decembrie 2026 în parteneriat cu această școală, susținut de Forgotten Faces Foundation, Asociația Popa Soare și Fundația COTE Iași. Inițiativa de a vizita Iașul și câteva obiective turistice precum și sediul central al Bibliotecii Județene a venit din partea vizitatorilor ce a fost fructificată de către elevi, mai ales de cei care au făcut primul

  • American Corner Iași continuă să fie un punct de reper pentru dezvoltare și excelență, găzduind noi sesiuni din cadrul atelierelor de limba engleză. Ambele grupe de participanți s-au implicat cu dăruire, demonstrând că doresc să stăpânească limba care conectează lumea modernă și deschide oportunități globale. Aducem mulțumiri speciale doamnei profesoare Mihaela Onuță, care se dedică cu multă pasiune și profesionalism grupei celor mari. Prin rigoare, căldură și metode pedagogice moderne, dumneaei a reușit să creeze un mediu de învățare stimulant și de înaltă ținută. Această serie de ateliere reflectă pe