Autor: Categorii: Evenimente American Corner, Sediul centralUltima actualizare: 25 octombrie 2023Timp citire: 1,2 min

Distribuie

În data de 25 octombrie 2023, Biblioteca Județeană ”Gh. Asachi” Iași a găzduit întâlnirea cu aplicanții si părinții lor dar și testarea FLEX (etapa de semifinală).
Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2023-2024.
FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2022-2023, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Articole similare

  • Marți, 28 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Ateliere de lectură pentru adolescenți – „Autobiografii – Ce model vreau să urmez?”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, au făcut cunoștință cu biografii ale unor cunoscute personalități care pot constitui modele morale demne de urmat și cu lectura exprimând prin joc de idei aptitudinile morale care ar trebui deținute de

  • 25 aprilie 2026 a fost o seară magică! De Ziua Internațională a Astronomiei am explorat împreună tainele cerului înstelat, chiar în inima orașului. Alături de partenerii noștri de la AstroClubul Iași și Fundaţia Academică „Idei şi Fapte pentru anii 2000” Iași, am transformat zona din fața Primăriei într-un veritabil observator astronomic urban. Am descoperit împreună prin telescoape: - Luna, aflată la Primul Pătrar, ne-a oferit un spectacol al reliefului său dramatic, cu cratere și munți lunari vizibili în detaliu; - Jupiter, gigantul sistemului nostru solar, ne-a fascinat cu prezența sa

  • În 29 aprilie 2026, ora 13.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” - Academia Română, Filiala Iași organizează o întâlnire la care vor fi prezenți elevii de liceu de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (corp B, str. Plăieșilor nr. 9) Iași. În evenimentul cultural-educativ din ediția a II-a a proiectului denumit: Moștenirea culturală și lingvistică a limbii române din cadrul programului: Provocările Culturii în sinergie cu proiectul „Academia Altfel” va fi susținută prelegerea: „Despre romgleză, hashtag și AI: manual de utilizare