Distribuie
Compartimentul American Corner și elevii clasei a IX-a de la Liceul cu Program Sportiv, cu sprijinul și coordonarea doamnei profesor Mihaela Onuță, au marcat marți, 22 martie, Ziua Internațională a Apei prin activitatea Be Water Wise, ce și-a propus să îi ajute pe participanți să înțeleagă cât de prețioasă este această resursă și cât de importantă este folosirea ei în mod responsabil și sustenabil. Au aflat totodată și câteva lucruri fascinante despre apă, cum ar fi faptul că pe Terra există aceeași cantitate de apă care era și atunci când planeta noastră s-a format iar apa care curge la robinetul nostru poate conține unele molecule pe care le-au băut si dinozaurii, la vremea lor. Fișele de lucru i-au provocat să se gândească la ce măsuri poate lua fiecare pentru a ajuta la reducerea risipei și conservarea resurselor de apă atât de importante.
Articole similare
Un interviu de grup al unor absolvenți ai Preparandiei arădene, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea lui Dimitrie Țichindeal (1775–1818), primul director al instituției. Un dialog incitant despre evoluția sistemului de educație din România, de la fondarea celei mai vechi școli de calificare a învățătorilor-preoți pentru românii din Transilvania (1812) până la proiectul „România educată”. Cei șase foști colegi ai Liceului Pedagogic din Arad, absolvenți ai promoției 1975–1976, s-au reunit într-o săptămână de vară pentru a evoca experiențele personale, competențele și expectanțele despre misiunea și caracteristicile uneia
Începutul de an școlar aduce întotdeauna cu sine o energie aparte, dar și dorul de zilele lungi și lipsite de griji ale verii. Pentru a păstra vie magia acestor momente și pentru a le oferi copiilor un spațiu de exprimare liberă, am organizat activitatea tematică „Desenăm împreună amintiri din vacanță”. A fost o zi plină de zâmbete, nostalgie și, mai ales, multă creativitate. Foile albe de hârtie au devenit ferestre către cele mai frumoase momente ale verii. Fiecare desen a spus o poveste unică. Privind expoziția cu desene, am realizat
În 27 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași au desfășurat a doua sesiune – atelier tematic în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Scopul acestui proiect este de a sprijini diminuarea poluării, de a promova lectura și sportul și de a le oferi membrilor comunității noi abilități și cunoștințe, sprijinându-i, totodată să facă alegeri mai sustenabile. Chiar dacă în număr redus, tinerii participanți doritori și pasionați (copii și părinți) au luat parte la un

