Distribuie
Săptămâna aceasta seniorii „Cursului de învățare a limbii engleze” și-au dat o nouă întâlnire la bibliotecă. Îndrumați de voluntarele noastre, doamnele profesor Alina Miron și Mihaela Sârghie, aceștia au învățat cum să spună cât este ceasul și au făcut primii pași în lumea gramaticii limbii engleze, unde se pare că prezentul simplu nu le-a dat mari bătăi de cap. Nu au fost uitați nici cei doi sărbătoriți ai săptămânii care, alături de urările colegilor, au avut parte și de o surpriză din partea noastră. Le mulțumim pentru participare și îi așteptăm cu drag și data viitoare!
Articole similare
Marți, 16 decembrie, American Corner Iași a avut onoarea de a găzdui elevi entuziaști de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială "Alexandru cel Bun" din Iași. Am dedicat această întâlnire unei discuții esențiale și captivante: descoperirea Americii de către Cristofor Columb și rolul său în redefinirea cunoașterii globale. Am explorat împreună maniera în care anul 1492 a marcat nu doar o dată în calendar, ci o schimbare fundamentală a perspectivei asupra lumii. Elevii au înțeles că apariția unui "Nou Continent" pe hartă a confirmat sfericitatea Pământului și a extins
Marți, 16 decembrie 2025, American Corner Iași a vibrat de energie, emoție și multă curiozitate! Am avut bucuria de a găzdui un grup minunat de copii de clasa I de la Școala Gimnazială "Titu Maiorescu" din Iași, veniți să descopere o lume plină de culoare și tehnologie. Prima parte a întâlnirii a fost dedicată micilor roboței de buzunar: Ozoboții Evo! Aceste mici gadget-uri inteligente au stârnit o încântare de nedescris în rândul copiilor. Ei au primit trasee prestabilite și, cu ochii mari și curioși, au urmărit cum Ozoboții execută diverse
La American Corner, am avut parte de o aventură... dar nu orice fel de aventură! Ne-am îmbarcat alături de niște exploratori de nădejde, elevi isteți de clasa a VI-a, de la Școala Gimnazială ”Titu Maiorescu” din Iași, gata să cucerească noi teritorii ale cunoașterii! Cu busola ațintită spre Vest, am pornit pe urmele lui Cristofor Columb! Am discutat despre fascinația descoperirii, curajul de a naviga spre necunoscut și cum un singur om poate schimba harta lumii (sau cel puțin a perceperii ei!). De la corăbii la hărți vechi și povești


