Yukio Mishima, Calea samuraiului astăzi

Kathryn Sparling de la Columbia University, despre autor și romanul său, imediat după ce a văzut lumina tiparului, susține… „Yukio Mishima a scris această fascinantă carte în august 1967, cu trei ani înainte de dramatica sa sinucidere în Tokyo la sediul Forţelor de Autoapărare. Volumul, care conţine o interpretare personală la Hagakure, un cod clasic de etică şi conduită a samurailor, a devenit un bestseller în Japonia imediat după moartea lui Mishima survenită în noiembrie 1970. Atât admiratorii, cât şi detractorii poziţiilor sale politice au recurs la Hagakure pentru a înţelege drama finală a lui Mishima. Una dintre multele ipostaze în care Mishima se vedea pe sine era şi aceea a unui samurai modern. Pentru el era esenţial să moară cât era încă în putere, iar moartea sa să fie demnă de tradiţia samurailor. Chiar şi detaliile pregătirii scenei sinuciderii de la sediul Forţelor de Autoapărare sunt influenţate de Hagakure: banderolele purtate de Mishima şi însoţitorii săi în timpul ultimului său discurs purtau un slogan din Hagakure. Iar preţiozitatea extremă cu care s-a pregătit de moarte în dimineaţa ultimei sale zile reflectă spiritul acestui cod aşa cum l-a înţeles Mishima: «Chiar şi în moarte, bărbaţii trebuie să aibă culoarea florii de cireş»“.

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, s-a născut în 1925 la Tokyo într-o familie de samurai şi începe să scrie încă de la vârsta de doisprezece ani. La şaisprezece debutează în prestigioasa revistă literară „Bungei-Bunka”. Pentru a-şi ascunde identitatea faţă de tatăl său, adept al unei educaţii stricte, în conformitate cu cerinţele tradiţiei, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Tokyo. Cinci ani mai târziu îi apare primul roman, Confesiunile unei măşti (Humanitas, 2003), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuţi scriitori ai noii generaţii. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas, 2000), După banchet (1960; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare şi oţel (1970; Humanitas, 2008). Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), primul volum al tetralogiei Marea fertilităţii, este urmat de romanele Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970) şi Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012). Autor prodigios, a scris numeroase povestiri şi 33 de piese de teatru. Volumul – O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său – Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie – Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Mai multe despre carte AICI.