Distribuie
Vasile Voiculescu, Lostriţa. Antologie de proză fantastică, Editura Art, 2014
Vasile Voiculescu (1884-1963), poet, prozator şi dramaturg, şi-a început viaţa poetică sub semnul unor influenţe ca George Coşbuc şi Vasile Alecsandri, pentru ca în perioada interbelică să devină una dintre cele mai puternice voci ale poeziei religioase. A fost, de asemenea, medic şi a ţinut lo serie de conferinţe radiofonice pe teme de medicină pentru ţărani. A scris numeroase şi povestiri fantastice, volumele de povestiri Capul de zimbru, Ultimul Berevoi fiind publicate postum, la fel ca şi romanul Zahei orbul şi un volum de Teatru. În 1941 a primit Premiul Naţional de poezie, încă în anii ’50 a fost închis timp de patru ani, fiind condamnat din motive politice. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare …”, realizate între 1954 şi 1958.
Voiculescu concepe o serie de povestiri despre întâmplări stranii, extraordinare, care să capteze atenţia, interesul, participarea cititorului, transmiţându-i concomitent acestuia şi mesajul ascuns. Pentru cititorul contemporan obişnuit, acestea sunt povestiri fantastice, omul ezitând între explicaţia raţională şi recunoaşterea unei forţe deocamdată iraţionale; pentru autorul lor, ele sunt povestiri realiste, verosimile, despre felul în care se manifestă energia spirituală în univers.
Articole similare
Din clipa în care chipul drag ți-am văzut, La mine în suflet cald sălaș ți-am făcut. Că vei crește frumos de atunci am știut. Ești fiul pe care l-am vrut! Cel dintâi erou al unui băiat este tatăl lui. Prețuiește legătura specială pe care doar ei o au din această poveste plină de căldură. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/de-ce-un-baiat-are-nevoie-de-un-tata-bkjndkg6/
Demn urmaș al basmelor tradiționale, filmul de desene animate constituie, pentru copii, o fabuloasă resursă pentru educare, maturizare și chiar vindecare sufletească. Bazându-se pe vizionarea și discutarea unor filme împreună cu familia, cartea pleacă de la animații clasice (Regele Leu, Mașini, Frumoasa și Bestia și altele), pentru a face mai accesibile problemele specifice copilăriei (stima de sine, anxietatea, gelozia, doliul etc.). Cu ajutorul unor modele de dialog și al unor jocuri terapeutice, părinții (dar și educatorii ori terapeuții) vor putea să-i ajute pe copii să devină mai deschiși la schimbare,
De când la pieptul meu te-am strâns prima dată, Am promis să fac tot ce o să se poată Să ajungi să fii o minune de fată, Fetița mea adorată. Sărbătorește legătura cu totul aparte dintre mamă și fiică din această carte frumoasă și emoționantă. De ce o fată are nevoie de o mamă surprinde iubirea necondiționată dintre părinte și copil în versuri și ilustrații fermecătoare. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/de-ce-o-fata-are-nevoie-de-o-mama-d2pygybc/


