Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,8 min

Distribuie

Prin această cercetare bine documentată și bine gândită, Valentin Trifescu dovedește, încă o dată, calitățile sale de cercetător poliglot, înrădăcinat în cultura sa transilvăneană, dar deschis către Europa și lume, fiind înzestrat cu o mare capacitate de sinteză și cu o aplecare spre abordările comparatiste.

Geografii artistice și regionalism în istoriografia de artă din Alsacia interbelică va face cunoscut publicului cititor de limba română, mai ales celui din Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova – provincii care au avut parte de intrebări și tulburări asemănătoare cu cele ale Alsaciei -, o serie de probleme cu care ii va fi ușor să se identifice. Autorul acestei cărți nu face doar proba unei erudiții, ci se vrea și un actor activ al vieții culturale din România, implicându-se, în acest fel, în dezbaterile care pot anima țara sa și Europa întreaga… ne spune Jean-Noel Grandhomme, stârnindu-ne, astfel, interesul lecturii.

Valentin Trifescu scrie în această carte despre o „materie” pe care o cunoaște foarte bine: despre Alsacia, despre „regionalismul” cultural, despre artele vizuale în care istoricul întrevede expresii ale vremurilor și societăților în care marile opere au fost concepute, despre oameni ce și-au confundat viața cu redescoperirea și proiectarea lor în atenția contemporanilor. Discursul se ferește de prețiozitățile savante, înșiră argumente pentru un punct de vedere, dar și pentru contrariul său, mediază între acestea și convinge prin logică, limpezime și, de ce nu?, seriozitate. La o privire mai atentă înțelegi și că, în ultimă instanță, Valentin Trifescu ajunge să mărturisească aici și ceva despre el însuși, despre marile sale modele profesionale (precum celebrul muzeograf care a fost Hans Haug), dar și, mai cu seamă, despre mozaicul fascinant al lumii din care provine, „citind” Alsacia și gândind la Transilvania. Această carte este, pentru autorul ei, încă o treaptă, susține, imediat după apariția volumului, Andrei Corbea-Hoișie, apropiindu-ne de lectura acestuia.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/geografii-artistice-si-regionalism-in-istoriografia-de-arta-din-alsacia-interbelica-mk8cmmxm/

 

Articole similare

  • Sacrificiul este un roman de suspans extrem de intens, care analizează felul cum cele mai întunecate părți ale psihicului uman, ale amintirilor și traumei pot interacționa în moduri devastatoare. Într-o cursă contracronometru, misterul se dezleagă în două linii temporale, unde calea către adevăr este mai amenințătoare decât ai crede. - T T Sunt incredibil de mândru de această carte. Mă reprezintă foarte mult, dar sper că va fi și o surpriză. A fost nevoie de doi ani să scriu Sacrificiul, iar acum abia aștept ca oamenii să pătrundă în lumea lui Florence și

  • Este o carte de non-ficțiune, un aliaj impenetrabil de cultură bine asimilată și autenticitate viscerală în care misterioasa scriitoare italiană vorbește despre scrisul ei în strânsă relație cu cititul: despre activitatea ei de scriitoare, poetica ei, tehnicile narative, lecturile fundamentale care i-au influențat devenirea. Apariția cărții a fost primită cu entuziasm atât de critica din Europa, cât și de cea de peste Ocean. „O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului”, scriau criticii de la The New York Times. „O odă închinată cititului și scrisului… Între

  • Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu