Distribuie
Umberto Eco, Memoria vegetală şi alte scrieri de bibliofilie, Bucureşti, RAO, 2008
Memoria vegetală reuneşte noile reflecţii ale lui Umberto Eco despre lumea străveche şi fascinantă a cărţilor, despre bibliofilie, despre memorie şi bucuria lecturii.
Un volum elegant şi rafinat, în care Eco face un elogiu al cărţilor, al lui biblos şi a lui liber, născute înaintea tiparului sub forma sulurilor de hartie, şi a căror etimologie trimite la scoarţa de copac, la acea memorie vegetalî nîscutî mai întâi cu scriitura, apoi cu papirusurile şi hârtia de carte.
O carte pentru bibliofili, dar nu numai, capabilă să transmită tuturor plăcerea lecturii ca dialog neintrerupt cu scriitorii. Un dialog fără limite de timp, care te duce cu gândul la memorie şi ştiinţa, la emoţii şi experienţe altfel pierdute.
Articole similare
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față,
Imaginea lui Carmen Brumă în peisajul mediatic românesc este asociată cu mişcarea şi alimentaţia sănătoasă. Cu greu ar putea cineva să îşi închipuie că autoarea nu a avut dintotdeauna forma fizică exemplară de acum. Publicul poate vedea în premieră în carte o poză cu Carmen Brumă la 86 de kilograme. Trecând prin multe experienţe de a slăbi fără rezultate şi care îi puteau afecta sănătatea, autoarea oferă în această carte soluţiile de succes prin care ea a ajuns la silueta de invidiat pe care o afişează astăzi. Cititorul va afla
Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni:
