Tendințe ale consumului cultural în perioada pandemiei prezintă nivelul consumului cultural în perioada iunie-septembrie 2020 și intenția respondenților de petrecere a timpului liber în spațiul public în perioada noiembrie 2020-aprilie 2021.
Analizele din aceastã ediţie a studiului s-au concentrat pe identificarea unor tendinţe de consum, prin comparaţii cu rezultatele evidenţiate în prima ediţie. O parte din tendinţele de consum identificate în prima ediţie s-au menţinut, și anume orientarea consumului cultural preponderent spre mediul on-line și la nivelul spaţiului nonpublic.
Altele însã s-au schimbat dramatic, și aici ne referim la nivelul consumului cultural în spaţiul public și la accentuarea decalajelor de consum între diferite categorii sociale. Măsurile impuse de autorităţi pentru limitarea efectelor generate de pandemia Covid 19 au dus la închiderea spaţiilor culturale, la anularea evenimentelor publice și suspendarea activităţilor culturale în spaţiul public. La nivel internaţional tendinţele de consum cultural sunt similare cu cele înregistrate în România, așa cum arată diferite studii realizate de Audience Agency 1 în Marea Britanie sau în Noua Zeelandă, dar analizele comparative vor fi disponibile cel mai probabil la finalul anului 2021.
Utilitatea acestor analize rezidã în identificarea impactului pe termen lung a crizei generate de pandemia Covid 19 și în formularea unor prognoze sau ipoteze privind schimbãrile de modele de practici culturale în urmãtoarea perioadã. Rezultatele acestui studiu pot ajuta organizaţiile culturale publice și private sã-și organizeze activitatea și sã elaboreze strategii pe termen scurt și mediu, pornind de la intenţiile de consum cultural exprimate de participanţii la studiu.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/tendinte-ale-consumului-cultural-in-pandemie-2020-rsthk4pk/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în

