Distribuie
Ferenwood e o așezare care numai în vis se poate clădi: culorile și magia țin locul banilor, oricine are darul de a face o vrajă cât de mică, iar copiii, când împlinesc doisprezece ani, se înscriu într-un concurs, pentru a primi, doar unul, „încredințarea”, adică o misiune supremă. Alice Alexis Queensmeadow, care visează aventura supremă, își dorește să câștige acest concurs, cu atât mai mult cu cât ea, care nu are decât ochii colorați cu o palidă nuanță de miere, e lipsită și de magie, și de culoare. Dar și mai lipsită este Alice de dragostea tatălui său, dispărut fără urmă într-o zi în care a luat cu el numai o riglă, probabil pentru a măsura marea… sau cerul, sau soarele, spun cei rămași acasă.
Fiindcă nu a primit „încredințarea“, eșuând cu totul, Alice hotărăște să plece în căutarea tatălui mult iubit, alături de Oliver, un mincinos și un șarlatan în care, deși nu se poate încrede prea mult, găsește în cele din urmă un bun tovarăș de drum. Împreună străbat tărâmul de dincolo de departe, Furthermore, unde toate lucrurile sunt întoarse pe dos: sus e jos, hârtia e însuflețită, regulile se schimbă întruna, iar unii locuitori sunt gata să-i înfulece pe străini ca să le ia astfel încărcătura magică. Alice trăiește cea mai înspăimântătoare aventură dintre toate aventurile lumii, descoperind, cu înțelepciune, însemnătatea prieteniei și a încrederii în sine.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Aurel Andrei visează frumos pentru copii. Sunt importanți scriitorii care scriu pentru copii. Și mai ales dacă o fac cu măiestrie, așa cum se dovedește a fi cartea lui Aurel Andrei care e scrisă cu multă pasiune. Sunt întâmplări neobișnuite prin care trec cei trei prieteni: Martinel, Piticul și Papagalul, dar mai ales rolul pe care îl joacă Vârtejul de Zăpadă în text. N-am să dezvălui aventurile lor. Val CONDURACHE Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/martinel-si-vartejul-de-zapada-povestiri-pqwytz5g/
În marele joc al destinului, Mimo a tras cărți proaste. Născut sărac, intră ucenic la un tăietor în piatră brutal și alcoolic. Însă se dovedește a fi înzestrat cu un mare talent de sculptor. Viola, în schimb, este moștenitoarea unei familii de vază și toate zânele s-au aplecat asupra leagănului ei la naștere. Însă are prea multă ambiție ca să se resemneze cu locul ce i-a fost atribuit. Ei doi nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Și totuși, la scurtă vreme după ce se cunosc, jură să nu se
O fată care a crescut într-o fermă de brazi de Crăciun în Pennsylvania. O cântăreață talentată care își scrie propriile cântece și cântă la mai multe instrumente, inclusiv chitară și pian. Unul dintre cei mai de succes și îndrăgiți muzicieni ai secolului 21. Toate cele de mai sus! Află mai multe despre adevărata Taylor Swift în această biografie amuzantă și minunat ilustrată! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-este-taylor-swift-w8jncgx2/

