Povestea măririi și decăderii unei familii Uitate sunt vremurile când Paolo și Ignazio Florio munceau din greu pentru a scăpa de lipsuri și a-și dezvolta afacerile. Acum au palate, bogății nemăsurate și putere, iar întregul Palermo îi admiră. Așa că noul conducător al Casei Florio decide că a sosit vremea să își extindă imperiul dincolo de hotarele Siciliei. El își îndreaptă atenția spre Roma și spre curțile monarhilor europeni, căci vrea ca, într-o bună zi, să pună stăpânire pe insulele Egadi și să dețină principala flotă comercială din Marea Mediterană. Toate planurile îi sunt încununate de succes, dar trebuie să plătească un preț cumplit: să renunțe la femeia iubită. Fiul și moștenitorul său, Ignazziddu, încearcă să se ridice la înălțimea înaintașilor, deși îi lipsesc priceperea și cumpătarea de care au dat dovadă tatăl și bunicul său. Două femei remarcabile împlinesc povestea acestei familii: Giovanna, soția lui Ignazio, o femeie puternică și hotărâtă, și Franca, soția lui Ignazziddu, o femeie de o frumusețe uimitoare, dar căreia soarta îi rezervă lovituri dintre cele mai crude.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/iarna-leilor-roman-wwqkfyfr/
Articole similare
Eu sunt Mama Ghem, iar tu ești Firul meu iubit, noi doi eram una când pe lume încă nu erai venit. La început erai ghem împreună cu mine… ba nu, tu erai chiar înăuntru, în mine. Și într-o zi ai devenit fir, dar eu tot ghem am rămas pentru tine. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/eu-ghem-tu-fir-w2fq2q6j/
Autoarea de bestselleruri New York Times B.A. Paris revine în inima suspansului psihologic captivant cu Terapeutul — o poveste intensă despre o casă care ascunde un secret șocant. Când Alice și Leo se mută într-o casă proaspăt renovată din proiectul rezidențial Cercul, o comunitate închisă cu locuințe exclusiviste, consideră că și-au împlinit visul. Însă aparențele pot fi înșelătoare… Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice descoperă un secret devastator despre noua ei casă și începe să se simtă foarte legată de Nina, terapeuta care a locuit acolo înainte. Alice
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/

