Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,5 min

Distribuie

Romanul a fost distins cu Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015.

De când s-a deschis, în Piaţa Teatrului, atelierul lui Franz Mayer – fotograf al Curţii Regale – chipurile bucureştenilor se reflectă, rând pe rând, în oglinda vitrinei. Prin lentila aparatului de fotografiat, tânărul artist imortalizează, pe bucăţi de carton, nu doar marea istorie, ci şi sute de istorii personale, în spatele cărora timpul curge implacabil. Poveştile din privirile personajelor încremenite prin miracolul fotografiei rescriu istoria primului deceniu al României independente, de la trecerea victorioasă pe sub Arcul de Triumf în frunte cu regele Carol I şi până la Expoziţia Universală de la Paris din 1889. Fotograful Curţii Regale împlineşte visul lui Franz Mayer. Fotografiile sale au devenit nemuritoare.

Simona Antonescu s-a născut la Galaţi în anul 1969 şi a copilărit în localitatea Ţintea (judeţul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Naţional „Nichita Stănescu”) din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curţii Regale, roman câştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom şi al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry şi a fost reeditat în 2016 în colecţia Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Naţional pentru Proză „Ziarul de Iaşi”, reeditat în colecţia Top 10+ a Editurii Polirom (2018), Ultima cruciadă (2019) şi Maria Tănase. O fîntînă pe un drum secetos (2019).

Mai multe despre carte AICI.

Articole similare

  • Zebra Debra este cât se poate de fericită că învață singură să numere. Dar – dezastru! - rămâne fără numere. Atunci înțeleapta ei mamă îi sare în ajutor. În timp ce hoinăresc prin savana africană, găsesc peste un milion de lucruri de numărat, înainte ca mama să îi spună Debrei că uneori cel mai bun număr dintre toate este unu. Până la urmă, tu esti unic(ă)! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/una-dintr-un-milion-wthk4ng4/  

  • Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/