Distribuie
„«Republica de la Ploiești» a intrat în limbajul comun ca un alt nume dat eșecului comic şi nepotrivirii mijloacelor cu scopul idealizat. Dacă îl reducem la acțiunile din ziua de 8 august 1870, episodul poate fi cu greu eliberat din registrul în care l-a fixat Caragiale. Mișcarea trebuie abordată însă în contextul anilor 1866–1871. Cu tot eclectismul şi incoerențele ei, a existat o gândire politică antidinastică, republicană şi «democrată» care trebuie pusă în lumină. Este ambiția acestui volum, un eseu asupra ideilor politice ale vremii și asupra modului în care actorii episodului republican își explică acțiunile și deciziile. Mişcările antidinastice şi republicane iniţiate de liberalii radicali munteni («roșiii») relevă, de fapt, existența unei profunde crize constituţionale. Prin ideile-cheie pe care le apără cu convingere – supremaţia constituţiei, dreptul poporului de a se opune despotismului, suveranitatea poporului, limitarea prerogativelor executivului, responsabilitatea miniştrilor în faţa majorităţii din Cameră, legislativul monocameral, urgenţa unui nou 1848 la 1870, garantarea libertăţilor politice, neamestecul străinilor în afacerile interne şi afirmarea suveranităţii interne şi externe a statului –, «roșiii» cultivă conflictul şi îl consideră legitim. Ei nu sunt teoreticieni ai politicului, dar gândesc politic, dezbat politica și sunt oameni ai acțiunii. «Republica de la Ploieşti», punctul culminant al seriei de acţiuni republicane, devine astfel revelatorul unui anumit tip de republicanism parlamentar și al unei dinamici instituționale și electorale ce permite așezarea parlamentarismului. De aceea, nu putem reduce ideile actorilor de la 1870 şi practicile lor electorale la simple interese conjuncturale și nici la registrul comic al lui Caragiale. «Roşiii» merită cu prisosinţă să fie luaţi şi în serios“, după cum ne spune, despre volum chiar autoare – Silvia MARTON – stârnind interesul lecturii acestuia.
SILVIA MARTON este doctor în științe politice la Universitățile din București și din Bologna. Predă la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Alumna Colegiului Noua Europă din București și a Wissenschaftskolleg din Berlin. Profesor invitat la Écoles des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier dans l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez.
A publicat: La construction politique de la nation. La nation dans les débats du Parlement de la Roumanie (1866–1871) (Institutul European, 2009); Penser le XIXe siècle. Nouveaux chantiers de recherche (coordonator, împreună cu Constanţa Vintilă-Ghiţulescu; Editura Universităţii „Al.I. Cuza“, 2013); L’État en France et en Roumanie aux XIXe et XXe siècles (coordonator, împreună cu Anca Oroveanu și Florin Țurcanu; NEC, 2011). Numeroase studii în volume colective din țară și din străinătate.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Sacrificiul este un roman de suspans extrem de intens, care analizează felul cum cele mai întunecate părți ale psihicului uman, ale amintirilor și traumei pot interacționa în moduri devastatoare. Într-o cursă contracronometru, misterul se dezleagă în două linii temporale, unde calea către adevăr este mai amenințătoare decât ai crede. - T T Sunt incredibil de mândru de această carte. Mă reprezintă foarte mult, dar sper că va fi și o surpriză. A fost nevoie de doi ani să scriu Sacrificiul, iar acum abia aștept ca oamenii să pătrundă în lumea lui Florence și
Este o carte de non-ficțiune, un aliaj impenetrabil de cultură bine asimilată și autenticitate viscerală în care misterioasa scriitoare italiană vorbește despre scrisul ei în strânsă relație cu cititul: despre activitatea ei de scriitoare, poetica ei, tehnicile narative, lecturile fundamentale care i-au influențat devenirea. Apariția cărții a fost primită cu entuziasm atât de critica din Europa, cât și de cea de peste Ocean. „O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului”, scriau criticii de la The New York Times. „O odă închinată cititului și scrisului… Între
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu

