1 noiembrie 1940. Naziștii mărșăluiesc pe străzile pietruite din Colmar. Josef, un lutier evreu, își strânge la piept soția și fiicele, liniștindu-le că totul va fi bine. După numai un an, însă, trei bătăi puternice la uşă – în miez de noapte – îi răstoarnă lumea fiicei sale, Sarah, în vârstă de şaptesprezece ani.
Fiind cea mai mare dintre surori, ea trebuie să fugă, părăsindu-și familia și străbătând Franța până la Paris, pentru a ajunge apoi la Poitiers. Ca să fie în siguranță, ea este nevoită să-și ascundă identitatea. Dintr-o evreică franceză, Sarah devine o fată germană și speră, în pofida sorții neprielnice, că îi va revedea pe cei dragi la sfârșitul războiului.
Traversând munții, Sarah se confruntă cu primejdii nebănuite, dar reușește să se salveze datorită unui dezertor german, Ralf, întâlnit pe drum, alături de care își va continua călătoria, păstrându-și identitatea secretă. Dar când Ralf va fi capturat, va plăti Sarah prețul suprem, dezvăluind cine este ea cu adevărat?
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/fiica-lutierului-roman-hbnxfx3f/
Articole similare
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor
Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scrisoarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care

