Volumul cuprinde traduceri din greacă, latină şi engleză realizate de către Dragoş Dâscă. Remarcăm o nouă traducere din greacă veche a singurei epistole rămase de la Sfântul Policarp (Epistola către Filipeni), a epistolei Sfântului Ignatie către Policarp dar şi a mărturiilor rămase de la Sfinţii Părinţi despre Sfântul Policarp.
Din rândul celor de la care ne-au parvenit mărturii despre viaţa, lucrarea apostolică şi moartea mucenicească a Sfântului Policarp fac parte: Sfântul Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei; Policrate, Episcopul Efesului; Sfântul Irineu al Lyonului; Tertulian; Eusebiu al Cezareei; Sfântul Epifanie al Salaminei; Fericitul Ieronim.
Cartea cuprinde şi Viaţa Sfântului, o traducere a textului cuprins în Marele Sinaxar al Bisericii Ortodoxe publicat la Mănăstirea Sfinţii Apostoli, Colorado, Statele Unite. Erminia icoanei muceniciei Sfântului Policarp a fost tradusă din lucrarea cunoscutului iconograf ortodox Fotie Kontoglu, „Ekfrasis”, şi vine să completeze acest opis teologic, împodobit cu icoane şi reprezentări grafice a muceniciei Sfântului.
Cartea „Sfântul Policarp al Smirnei. Portret aghiografic şi patristic” este un opis patristic închinat celui numit de Sfântul Irineu, „învăţătorul Asiei, părintele creştinilor, nimicitorul zeilor, care îi învaţă pe mulţi să nu le jertfească şi să nu li se închine”.
Sfântul Policarp este un model viu prin Hristos pentru creştinii din toate veacurile. Să citim această carte urmând îndemnurile duhovniceşti ale acestui Sfânt Părinte: „Urmaţi exemplul Domnului, tari în credinţă şi neclintiţi, iubitori de frăţietate, iubindu-vă unii pe alţii, părtaşi în adevăr, aşteptându-vă unii pe alţii în blândeţea Domnului, fără să dispreţuiţi pe cineva. Atunci când puteţi să faceţi binele, nu amânaţi, fiindcă milostenia izbăveşte de moarte. Supuneţi-vă unii altora; să aveţi o purtare ireproşabilă printre păgâni pentru ca datorită faptelor voastre bune veți primiţi laudă, iar Domnul să nu fie hulit din cauza voastră. Vai, însă de cel din cauza căruia numele Domnului este defăimat! Învăţaţi pe toţi cumpătarea… Rugaţi-vă chiar şi pentru cei ce vă persecută şi vă urăsc şi pentru vrăjmaşii crucii, pentru ca astfel roadele voastre să se vadă limpede în toţi oamenii, ca să fiţi desăvârşiţi în El”. (Epistola Sfântului Policarp către Filipeni, X 1-3, XII, 3).
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/sfantul-policarp-episcopul-smirnei-portret-aghiografic-si-patristic-q8fx7wn3/
Articole similare
Bărbatul făcut din bucăți este o reconstituire, în egală măsură romanțată și minuțios documentată, a existenței și personalitatii lui H.G. Wells, scriitorul vizionar care a pus bazele literaturii science-fiction și a influențat conștiința socială a sfârșitului de secol XIX și a începutului de secolul XX. Țintuit la pat de un cancer în fază terminală în casă lui din Regent’s Park, scriitorul în vârstă de șaptezeci și opt de ani își rememorează întreagă viață, întrebându-se dacă aceasta a fost un succes sau un eșec. Lodge schițează cu veridicitate și naturalețe inegalabile
O ISTORIE COMPREHENSIVĂ, DEFINITORIE A IMPERIULUI PERSAN, VĂZUT CA ÎNTÂIA SUPERPUTERE MONDIALĂ Marii Regi ai Persiei au domnit peste cel mai mare imperiu al Antichității, care se întindea din Libia până la stepele Asiei și din Etiopia până în Pakistan. În inima Imperiului se găsea fabulosul oraș-palat Persepolis, unde monarhii ahemenizi întrețineau o curte neîntrecută în fast și grandoare. De aici, Cirus cel mare, Darius, Xerxes și urmașii lor aveau să dea legi, să ridice armate și să guverneze peste Imperiul lor multicultural, de o uriașă diversitate. Într-un demers cu
Blocată în traficul înnebunitor al metropolei, Grace Adams clachează. Nu țipă, nu plânge și nu se ascunde. Pur și simplu, își abandonează mașina în mijlocul vacarmului și pleacă. Unde? Se gândește să meargă la fiica sa, care împlinește astăzi 16 ani. Și care refuză s-o vadă. Copila cu care se înțelegea de minune cândva, dar care acum locuiește cu tatăl ei. Vrea să repare ce au pierdut. Vrea să ajungă la soțul ei, care i-a trimis actele de divorț. Deși, cândva, i-a legat o mare poveste de dragoste. Când totul

