Scott Lynch, Piraţii Mărilor Roşii (seria Ticălosul Gentilom, Vol. II), Traducere de Bogdan Olteanu, Editura RAO, 2012, 704 p.
Scott Lynch (n. 2 aprilie 1978) este scriitor american de literatură fantasy, cunoscut mai ales pentru seria Ticălosul Gentilom.
Piraţii Mărilor Roşii este a doua parte a seriei Ticălosul Gentilom, care va avea în total şapte volume. În prezent, autorul lucrează la realizarea celei de-a treia cărţi. Primul volum, Minciunile lui Locke Lamora a fost bine primit de public şi critici deopotrivă, fiind tradus în peste 10 limbi. Primele două cărţi ale seriei fac deliciul iubitorilor de fantasy din toată lumea, pentru ca Scott Lynch reuşeşte fără efort şi cu umor să redea o lume fantastică la fel de convingătoare şi coerentă ca tărâmurile inventate de J.R. Tolkien sau George R.R. Martin. Mai mult, când s-a dovedit că toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură noile aventuri ale celor doi tâlhari dependenţi de bucluc, compania Warner Brothers a cumpărat drepturile de ecranizare pentru întreaga serie.
Locke Lamora, odinioară Ghimpele din Camorr, şi Jean Tannen au fugit din oraşul lor natal, lăsându-şi în urmă vieţile distruse. Dar nu vor putea să fugă mereu şi, odată plecaţi din Camorr, decid să se îndrepte spre cea mai bogată şi mai dificilă ţintă de la orizont: oraşul-stat Tal Verrar. Şi Turnul Păcatului. Exclusiv şi luxos, Turnul Păcatului este cel mai celebru cazinou – exclusivist, luxos şi… foarte bine păzit. Nimeni nu a reuşit să fure nici măcar un bănuţ de la mese – cel puţin până acum. Locke Lamorra plănuieşte cea mai mare cacialma din istorie… însă jaful său perfect se pare că va trebui să mai aştepte. Mai sunt şi alţii în Tal Verrar care doresc să se folosească de experienţa ticăloşilor gentilomi şi sunt pregătiţi să utilizeze orice mijloace pentru a-şi asigura colaborarea necondiţionată a lui Locke şi Jean în scopul… pirateriei pe mare. O sarcină perfectă pentru nişte hoţi care nu deosebesc prora de pupa.
Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut Carte pentru Copii.
Articole similare
Bestseller New York Times O călătorie palpitantă ca un roller-coaster, un jaf care a mers teribil de prost și o protagonistă curajoasă care va cuceri inimile cititorilor. Lucky Armstrong este o escroacă dură și talentată care tocmai a reușit să fure un milion de dolari împreună cu iubitul ei, Cary. Ea este gata să înceapă o viață nouă, sub o altă identitate – când lucrurile o iau razna. Lucky se trezește singură pentru prima dată, nevoită să se descurce în lume fără ajutorul tatălui sau al iubitului ei, cele două
Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich,
Romanul Ultimul bătrân prezintă cazul unui profesor pensionar care, pradă delirului psihic, nu mai este capabil să facă deosebirea dintre realitate şi imaginaţie. La un moment dat, în oraş apar persoane cu un singur ochi. Nu întâmplător acest ochi este situat între sprâncene, sugerând astfel ochiul lui Shiva, cum e numit, produs de glanda pineală, graţie căruia cele nevăzute ajung văzute. Undeva, sub Casa Poporului, domiciliază şeful acestei secte a ciclopilor, cu un destin aparte… Simetric, la suprafaţă, într-o biserică din Centrul vechi al oraşului, un preot îşi propune să întemeieze o


