Sabina Yamamoto, Nu mai e nimeni acasă
Autor: Categorii: O carte pe zi, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 16 decembrie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Proza delicat-ironică a Sabinei Yamamoto surprinde prin firesc. Luându-și nu foarte în serios propriul destin, ea povestește fără emfază aventurile pământești ale unei fete ca toate fetele, care-i poartă, întâmplător, numele. Ceea ce face din personajul principal un personaj de poveste, o aventură din care nu ai idee pe unde fugi – e lumea din jur. Aici, Sabina ar putea da lecții de istorie contemporană. O recunoaștem, e a noastră, dar e atât de vaporoasă și de adevărată, încât rămâi surprins la fiecare pagină. S-ar părea că lumea e cea care se strânge în jurul unei familii și o luminează. Iar personajul crește în fiecare pagină cum cresc oamenii adevărați zi de zi. Florin Iaru

Este vorba de un bildungsroman de factură aproape clasică. Dincolo de firul narativ, un film de acțiune: o supraviețuitoare de pe-un portavion în flăcări reușește să se salveze în ultima clipă și s-ajungă undeva pe continent, la pace și siguranță. Numai că „portavionul“ este România (iar „flăcările“ sunt Tranziția), iar „continentul“ este arhipelagul japonez, unde pacea și siguranța sunt doar aparențe, bune de vândut turiștilor. Eroina, ca imigrantă, n-are parte nici de pace și nici de siguranță, ci descoperă că a schimbat un război cu altul (ambele fiind, desigur, „războaie civile“, adică familiale). Din punctul meu de vedere, ceea ce aduce nou această carte – în afara vocii foarte personale a autoarei – este o ruptură violentă cu tradiția romanului românesc contemporan, specializat în învinși, în ratați și-n bătuți de soartă. Nu știu dacă am înțeles mesajul ascuns; mie-mi sună așa: „Ia ce vrei și plătește prețul. Sau vei lua ce nu vrei și vei plăti același preț, ba chiar mai mare“. Mihai Buzea

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/nu-mai-e-nimeni-acasa-roman-m6n83d8y/\

 

Articole similare

  • Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei

  • Miercuri, 23 septembrie 2026, la inițiativa Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a participat la prima întâlnire din cadrul proiectului  Școala din Galerie. Elevii claselor primare de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, coordonați de prof. înv. primar Cristina Alexa, au vizitat expozițiile de la Galeriile de Artă UAP. Studenții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, coordonați de lector. univ. dr. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi, au îndrumat

  • Programul activităților organizate de Biblioteca Județeană Iași   Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită să vă alăturați evenimentului european Noaptea Cercetătorilor Europeni, Science4Future-III, care se va desfășura vineri, 25 septembrie 2026, în intervalul orar 14.00-20.00, pe Pietonalul Ștefan cel Mare. Evenimentul se desfășoară simultan și în alte peste 400 de orașe din Europa. Iașul se alătură din nou celor peste 400 de orașe europene ale științei și inovării. Inițiativa își propune să arate publicului larg cum rezultatele cercetării științifice se transformă în soluții practice pentru comunitate. Evenimentul oferă o ocazie