În Europa, toate regimurile comuniste se prăbușesc rând pe rând. Românii nu se bucură de libertate, ci se află în continuare sub brațul de fier al dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
Într-o țară închisă, izolată și condusă prin impunerea sentimentului de frică, Cristian Florescu, un adolescent de șaptesprezece ani, care visează să devină scriitor, este șantajat și racolat de Securitate. Nu-i rămân decât două posibilități: să-i trădeze pe toți din jurul lui, tot ce iubește, sau, folosindu-se de de noul lui statut, să facă tot ce poate pentru a submina sistemul totalitar, din interior. Cristian riscă totul ca să demaște regimul autoritar și pe cel mai diabolic dictator din Europa de Est, să ofere o voce poporului român și să arate lumii ce se petrece în țara lui. Când apare scânteia Revoluției, se alătură plin de entuziasm și luptă pentru schimbare și, în sfârșit, pentru Libertate.
Ruta Sepetys, o povestitoare de neegalat, ale cărei cărți sunt publicate în peste șaizeci de țări, se întoarce în forță cu un thriller care se apleacă asupra istoriei poporului român, istoria unei națiuni apăsate suferință și de frica de a te exprima liber, punând în valoare puterea de reziliență − sau tenacitatea − spiritului nostru.
„Puțini scriitori reușesc să îmbine, asemenea Rutei Sepetys, o enormă muncă de cercetare, talent, emoție autentică și o înțelegere profundă a faptelor prezentate. […] Deși povestea se sfârșește fericit, epilogul cărții prezintă amploarea trădării și suferința pe care aceasta o provoacă. Ultimul rând al romanului îi va lăsa pe cititori cu sufletul la gură. O carte strălucită, pe care nu o veți putea lăsa din mână”, susțin redactorii de la „Kirkus Reviews” atrâgându-ne, astfel, înspre citirea cărții.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/sfarsitul-soaptelor-decembrie-1989-roman-nm727qmk/
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a

