Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 0,9 min

Distribuie

cei-șapte-nebuni

Roberto Arlt, Cei șapte nebuni, Editura Univers, București, 2014

Erdosain, protagonistul romanului Cei şapte nebuni (1929), este un erou existenţialist, care străbate străzile din Buenos Aires „cu moartea în suflet”, conştient de „zădărnicia de a trăi fără iluzii”. Este un inventator care, împreună cu Astrologul, visează la o societate nouă, care nu se poate baza decât pe minciună, căci „oamenii nu se cutremură decât cu minciuni”. O societate în care îşi vor găsi locul genii apocrife, literaţi de tejghea, inventatori de cartier, profeţi de parohie, oameni politici de cafenea, filosofi de centre recreative, cruciaţi ai furculiţei şi mistici ai oalei. însă, din păcate, societatea aceasta fictivă seamănă prea mult cu cea în care trăim; după cum ne avertizează autorul, „In realitate se întâmplă la fel şi nimeni nu condamnă”. Astrologul nu face decât „să aplice un principiu vechi pus în practică de toţi escrocii şi reorganizatorii omenirii.”

Articole similare

  • Ediție bilingvă: Română-engleză. Volumul conține o selecție din scrierile inedite în România ale Reginei Maria, aflate în colecțiile de documente de la Arhivele Naționale din București: Fondul Regina Maria Personale și Casa Regală Miscelanee. Articolele, adevărate tablete de înțelepciune concentrată pentru înțelegerea vieții omului, au fost scrise în anii 1920, predominant în limba engleză, fiind destinate publicării în mass-media occidentală. Volumul este însoțit de un generos studiu introductiv în care autorii încadrează textele Reginei Maria în epocă, cu necesarele precizări biografice, trecând apoi la o analiză detaliată a atitudinilor, percepțiilor

  • "Începuturile o fascinează pe Tremain: dacă se poate vorbi despre un tipar după care sunt croite romanele sale, acesta constă tocmai în preocuparea pentru încercările de transformare a propriei fiinţe. Drumul spre casă urmăreşte întâmplările prin care trece Lev, un muncitor imigrant sosit din Europa de Est în Anglia zilelor noastre. Povestea lui capătă o forţă arhetipală - aceea a încercării de împlinire a unui destin într-un oraş străin... Un roman al umanităţii care îşi revendică drepturile, o lectură captivantă atât prin jocul speranţelor şi al temerilor, cât şi prin

  • Copilul tău întreabă mereu De ce? și Cine? Unde? Această colecție îi oferă răspunsurile. Care dintre afirmațiile de mai jos este adevărată? o Un băiat căruia îi plăcea la nebunie să facă farse o Un șofer de ambulanță în Franța, în timpul Primului Război Mondial o Creatorul lui Mickey Mouse Toate cele de mai sus! Află mai multe despre adevăratul Walt Disney din această biografie amuzantă și minunat ilustrată! Cine? Ce? Unde? de la Pandora M este o colecție de cărți educative dedicate cititorilor curioși, în special copiilor și adolescenților, dar potrivite pentru oricine dorește să înțeleagă mai bine lumea.