Distribuie
Un thriller despre viitorul apropiat, în care Big Brother face pereche cu Big Tech și transformă lumea într-un panoptic incredibil de verosimil și înfricoșător.
Pax nu și-a imaginat niciodată că va lucra pentru Cloud, gigantul tehnologic care a înghițit mare parte din economia americană, cu atât mai puțin că va locui la sediul lor ultramodern, plin de birouri open space, magazii imense și săli de relaxare.
Zinnia nu și-a imaginat niciodată că se va infiltra în Cloud. Dar a reușit și, din interior, încearcă să afle secretele întunecate ale companiei. Iar Paxton, cu speranțele și fricile lui obișnuite, pare a fi doar un pion în schema ei, numai bun de sacrificat.
Rob Hart este autorul a cinci romane și a două volume de povestiri. Cea mai recentă carte a sa, Depozitul, s-a vândut în peste 20 de țări, iar regizorul și producătorul Ron Howard, laureat al Premiului Oscar pentru regia filmului A Beautiful Mind, a achiziționat drepturile de ecranizare.
Povestirile lui Rob Hart au apărut în publicații precum „Shotgun Honey”, „Crime Factory”, „All Due Respect”, „Thuglit”, „Needle”, „Helix”, „Mystery Tribune” și „Joyland”. El a primit o nominalizare la Premiul Derringer pentru cea mai bună povestire, iar nuvela sa „Take-Out“ a apărut în Best American Mystery Stories 2018. Rob Hart locuiește în Staten Island, împreună cu soția și fiica sa.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Zebra Debra este cât se poate de fericită că învață singură să numere. Dar – dezastru! - rămâne fără numere. Atunci înțeleapta ei mamă îi sare în ajutor. În timp ce hoinăresc prin savana africană, găsesc peste un milion de lucruri de numărat, înainte ca mama să îi spună Debrei că uneori cel mai bun număr dintre toate este unu. Până la urmă, tu esti unic(ă)! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/una-dintr-un-milion-wthk4ng4/
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/

