Distribuie
Un bărbat se trezeşte ducându-şi viaţa sub dominaţia unei cifre. Un altul e luat de pe o bancă din parc şi pus să imite, într-un show ţinut în inima Capitalei, un şarlatan presat de urgenţe neamânabile. Un preacucernic angajează un evlavios care transformă un cantonament în loc de rugăciune şi plasează mătănii în locul televizoarelor din camere. Doi surdomuţi deschid, într-un târguşor din Provence, un joint venture care cheamă la luptă gustul şi mirosul. O fată cu nume înşelător se îndreaptă spre groapă ascultând obsesiv Sepultura. O pereche de pungaşi adolescenţi fură de prin case şi lasă o semnătură sfidătoare, colorând, de fapt, visul unui al treilea. O povestitoare bizară deapănă o păţanie în care lucrurile scapă de sub control în centrul Romei.
Sunt şapte întâmplări de ieri şi de azi, din Franţa sau din Italia, dintr-un colţ al Bucureştiului sau dintr-altul.
În Omul care mută norii, Radu Paraschivescu se suie la volanul prozei scurte şi îşi plimbă cititorii pe un traseu cu o serie de opriri la cerere: stupoare, veselie, tandreţe, deznădejde şi speranţă.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/omul-care-muta-norii-sapte-intamplari-povestiri-sh3qw5pq/
Articole similare
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

