Distribuie
Secole la rând, spațiul balcanic s-a aflat sub ocupația și influența imperiilor. Acum un veac însă, și Imperiul Otoman, și Imperiul Austro-Ungar, și Imperiul Rus s-au prăbușit, iar odată cu ele și sistemul imperial, dând naștere statelor naționale, cu alte aspirații și viziuni politice, militare, sociale, etnice și religioase.
Balcanii sunt un spațiu definit prin realități etnice și religioase extrem de complexe, realități create și menținute de imperii timp de secole prin structuri care păreau abolite odată cu sfârșitul Primul Război Mondial. Noile state naționale apărute pe ruinele vechilor imperii au încercat, toate, să se legitimeze prin ruptura radicală de trecutul imperial. Cât de radicală a fost însă cu adevărat această despărțire de trecut? Și cât de radicală a fost ruptura statelor comuniste de politicile etnice, culturale, economice și sociale ale statelor naționale dinainte de 1945? Oare decalajele de dezvoltare dintre statele balcanice sau dintre regiunile acestora pot fi puse și pe seama istoriei din vremea imperiilor, și dacă da, în ce măsură? Putem vorbi astăzi despre o epocă postimperială a Balcanilor, în care moștenirea trecutului a fost cu totul ștearsă și dată uitării? La aceste întrebări – și la altele – răspunde într-un adevărat tur de forță istoricul Oliver Jens Schmitt, unul dintre cei mai reputați cercetători ai sud-estului european, examinând spațiul balcanic dintr-o nouă perspectivă, aproape deloc abordată până în prezent, într-o analiză în care România ocupă un spațiu larg.
Autorul despre propria carte avea să suțină… „Toate statele balcanice au apărut din cel puțin un imperiu, ba unele s-au născut din două sau chiar mai multe imperii. Iugoslavia a fost construită în 1918 din zonele posthabsburgice și postotomane în jurul unui stat de bază sârb care, la rândul său, și-a câștigat suveranitatea faţă de Imperiul Otoman în 1878. De asemenea, România a fost construită în jurul unui spaţiu central suveran față de Imperiul Otoman începând cu 1878, prin unificarea unor foste provincii otomane, austro-ungare și ruse. Conflictul tradițiilor și structurilor postimperiale din interiorul acestor state succesoare compozite ține de cele mai importante teme ale unei istorii balcanice a secolului XX“.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Câștigător al EBRD Literature Prize Roman tradus în peste 50 de limbi. Protagoniștii romanului Istanbul Istanbul sunt patru prizonieri închiși în celulele subterane ale unui centru pentru tortură. Atunci când nu sunt chinuiți de gardieni, aceștia-și spun unii altora povești ca să le treacă vremea. Firul narativ subpământean devine treptat cel al lumii de deasupra. Pornind de la oameni, povestea începe să se rotească în jurul orașului Istanbul. Deasupra, în oraș, e la fel de multă suferință și iubire precum în celulele subterane. Un roman deopotrivă politic, dar și despre dragoste. „Un scriitor al
Volumul 7 din seria Millenium. Serie vândută în 100 milioane de exemplare la nivel internațional. Nordul îndepărtat al Suediei se pregătește pentru schimbare: resursele naturale neexploatate declanșează o adevărată febră a aurului, condusă de lumea interlopă. Dar nu bogățiile o aduc pe Lisbeth Salander în orășelul Gasskas, ci o chestiune de familie: a fost desemnată tutore al nepoatei sale Svala, a cărei mamă a dispărut. Și Mikael Blomkvist vine în nord, într-una dintre perioadele sale proaste: revista Millenium și-a încetat apariția, iar relațiile cu fiica lui sunt încordate. Mai rău,
Maroc, 1968: în timp ce Mathilde se ocupă de cămin, Amin își transformă pământurile aride într-o afacere înfloritoare. De acum, cei doi aparțin unei burghezii care prosperă, se relaxează și crede într-un viitor fericit. Însă întoarcerea fiicei lor, Aïcha, plecată la studii în Franța, face ca faldurile aparențelor să cadă de pe acest fals grup statuar. În același timp, fiul lor, Selim, care ar fi trebuit să preia afacerea familiei, este ademenit de mișcarea hippie și de mirajul american. Oare modelul de emancipare pe care Mathilde și Amin credeau că-l
