Lady Macbeth din Mțensk, una dintre primele sale povestiri și cea mai cunoscută, a fost publicată în anul 1865 în revista „Epoha”, condusă de către F. M. Dostoievski, care avea o mare prețuire pentru autor. Transformată într-o operă de Dmitri Șostakovici în anul 1934, a cunoscut trei versiuni cinematografice, cea dintâi fiind regizată de Andrzej Wajda în 1962.
Luate laolaltă, narațiunile care o însoțesc în volumul de față, de la istorii grotești până la povestiri pline de tâlc, alcătuiesc portretul aceluiași personaj: omul rus al secolului al XIX-lea, cu „apetitul lui pentru cădere și înălțare“, cu micile lui vanități și meschinării, cu gesturi grandioase și veleități niciodată împlinite.
Despre Nikolai Leskov s-a spus deseori că este „cel mai rus dintre scriitorii ruși“. Povestirile lui sunt clocotitoare, pline de ironie, dar lăsând să se întrevadă un substrat mult mai profund.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/lady-macbeth-din-mtensk-povestiri-p4qzkkqp/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

