Distribuie
Nicolae Iorga, Ce pătimesc fraţii noştri, Editura Saeculum, 2011
Ca istoric „valah”, care am scris istoria acestui neam… cutez a răspunde cele ce urmează. Din vremuri imemoriale a stat în Ardeal, ca şi aici la noi, un neam gospodăresc, isteţ şi viteaz, al dacilor, de neam tracic. Roma i-a cucerit, le-a amestecat sângele cu sângele cetăţenilor ei şi le-a dat limba latină, ca veşnic document de nobleţă spre a nu se mai confunda niciodată cu neamurile care mârâiau, hârâiau şi lătrau în preajma lor.
Mărirea Romei s-a dus cu încetul. şi pe încetul cetăţile romane s-au făcut locuri pustii, iar cetăţenii s-au adăpostit în satele vechilor daci. Limba latină, legea crestină, suferinţa comună au făcut din ei un singur neam, unind în el drepturile de aborigeni ale tracilor cu drepturile de cuceritori culturali ale romanilor. Ce era pe atunci în stepă, pot spune istoricii din Pesta.
Am ramas (aici), Maria Ta! La toţi v-am ieşit înainte şi acolo în Ardeal, ospitalieri, cu mâinile pline de daruri; v-am dat sânge nobil, cuvinte frumoase, datine înţelepte, gospodărie înaintată şi, dupa ce le-ati luat fără a mulţămi, nici atunci nici acum, v-am dat bani, muncă, sânge. Turcilor, tatarilor şi d(umneata)voastra, vi le-am dat în ţara noastră, în casa noastră.
- N. Iorga, Răspunsul unui „învăţat valah din Bucureşti”, 1910
A sosit un ceas pe care-l aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viată natională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gandit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri, au de atâta vreme, fără să fi vărsat o picatură de sânge pentru acesta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.
În miez de noapte au sunat iaraşi clopotele, sfintele clopote care simt toate durerile şi bucuriile noastre şi care acum s-au înfiorat de cea mai mare speranţă pe care am avut-o şi la care, cu orice preţ, ţinem. şi sute de mii de oameni s-au trezit fără teamă şi fără zburdăciune, liniştit şi sigur, în inimile lor a fost un singur răspuns: ştim!…
Marea şi strălucita încercare a venit. Pare că s-a făcut în aerul acestei ţări o linişte mare. Un sfânt potir de sânge şi de lacrimi s-a ridicat pentru binecuvântarea cea mai scumpă.
Plaiurile ardelene au băut răscumpărarea robiei. Odihniti-vă, viteji, în brazda lacomă de mult de acest sânge care plăteşte birul nenorocirilor …
Articole similare
Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare
Bestseller New York Times. Două femei. Multe nume de împrumut. Meg Williams. Maggie Littleton. Melody Wilde. Nume diferite ale aceleiași persoane, în funcție de oraș, în funcție de operațiune. E o impostoare care își șterge propria identitate și devine oricine ai nevoie să devină — studentă, life coach, agent imobiliar. Îți spune exact ce ai nevoie să auzi și, până să termine, probabil că ai pierdut deja tot. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dat viața peste cap și e hotărâtă s-o demaște. Dar pe măsură
Falangistul Oriol Fontelles este personajul-umbră ce străbate monumentalul roman al lui Jaume Cabré: din 1944, anul morţii lui, până la dispariţia lui Franco, el dă numele unei străzi din Torena, sat din Pirineii catalani. Considerat erou al luptei împotriva partizanilor „roșii", este urât de urmașii victimelor Falangei. Aproape șase decenii mai târziu: învăţătoarea Tina Bros descoperă, întâmplător, în vechea școală abandonată ce urmează a fi dărâmată, patru caiete școlare, o lungă epistolă scrisă de Oriol Fontelles presupusei sale fiice, în care îi mărturisește că a fost luptător în rândurile partizanilor
