Distribuie
Nicolae Iorga, Ce pătimesc fraţii noştri, Editura Saeculum, 2011
Ca istoric „valah”, care am scris istoria acestui neam… cutez a răspunde cele ce urmează. Din vremuri imemoriale a stat în Ardeal, ca şi aici la noi, un neam gospodăresc, isteţ şi viteaz, al dacilor, de neam tracic. Roma i-a cucerit, le-a amestecat sângele cu sângele cetăţenilor ei şi le-a dat limba latină, ca veşnic document de nobleţă spre a nu se mai confunda niciodată cu neamurile care mârâiau, hârâiau şi lătrau în preajma lor.
Mărirea Romei s-a dus cu încetul. şi pe încetul cetăţile romane s-au făcut locuri pustii, iar cetăţenii s-au adăpostit în satele vechilor daci. Limba latină, legea crestină, suferinţa comună au făcut din ei un singur neam, unind în el drepturile de aborigeni ale tracilor cu drepturile de cuceritori culturali ale romanilor. Ce era pe atunci în stepă, pot spune istoricii din Pesta.
Am ramas (aici), Maria Ta! La toţi v-am ieşit înainte şi acolo în Ardeal, ospitalieri, cu mâinile pline de daruri; v-am dat sânge nobil, cuvinte frumoase, datine înţelepte, gospodărie înaintată şi, dupa ce le-ati luat fără a mulţămi, nici atunci nici acum, v-am dat bani, muncă, sânge. Turcilor, tatarilor şi d(umneata)voastra, vi le-am dat în ţara noastră, în casa noastră.
- N. Iorga, Răspunsul unui „învăţat valah din Bucureşti”, 1910
A sosit un ceas pe care-l aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viată natională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gandit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri, au de atâta vreme, fără să fi vărsat o picatură de sânge pentru acesta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.
În miez de noapte au sunat iaraşi clopotele, sfintele clopote care simt toate durerile şi bucuriile noastre şi care acum s-au înfiorat de cea mai mare speranţă pe care am avut-o şi la care, cu orice preţ, ţinem. şi sute de mii de oameni s-au trezit fără teamă şi fără zburdăciune, liniştit şi sigur, în inimile lor a fost un singur răspuns: ştim!…
Marea şi strălucita încercare a venit. Pare că s-a făcut în aerul acestei ţări o linişte mare. Un sfânt potir de sânge şi de lacrimi s-a ridicat pentru binecuvântarea cea mai scumpă.
Plaiurile ardelene au băut răscumpărarea robiei. Odihniti-vă, viteji, în brazda lacomă de mult de acest sânge care plăteşte birul nenorocirilor …
Articole similare
Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge. Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului
O SUFERINȚĂ CE PĂREA IMPOSIBIL DE VINDECAT. O FAMILIE CARE ÎȘI REGĂSEȘTE DRUMUL. Roma anilor 1950. Marisa și Stelvio se îndrăgostesc. Familia pe care cei doi și-o întemeiază pare desprinsă dintr-un film de dragoste — până când Betta, îndrăgita lor fiică în vârstă de 16 ani, este găsită moartă pe o plajă din apropierea Romei. Tragedia e cutremurătoare. Cuplul se dezintegrează, afecțiunea și buna înțelegere dispar. Însă nimeni nu știe că în noaptea aceea fatidică, împreună cu Betta, se află și verișoara ei Miriam, timidă și introvertită, și ea victima
Roman nominalizat la International Booker Prize 2021 La ani-lumină depărtare de Pământ, în jurul unei planete necunoscute, Terra Nova, gravitează o navă spațială al cărei echipaj, alcătuit din oameni și umanoizi, muritori și nemuritori, are misiunea de a o cerceta. Când la bordul navei sunt aduse o serie de obiecte ciudate de pe această planetă, membrii echipajului constată cu surprindere că sunt profund atașați de ele. Iar angajații, oameni și umanoizi deopotrivă, încep să manifeste sentimente similare — să-și dorească intimitatea și căldura, să tânjească după cei dragi care nu
