Distribuie
Nicolae Iorga, Ce pătimesc fraţii noştri, Editura Saeculum, 2011
Ca istoric „valah”, care am scris istoria acestui neam… cutez a răspunde cele ce urmează. Din vremuri imemoriale a stat în Ardeal, ca şi aici la noi, un neam gospodăresc, isteţ şi viteaz, al dacilor, de neam tracic. Roma i-a cucerit, le-a amestecat sângele cu sângele cetăţenilor ei şi le-a dat limba latină, ca veşnic document de nobleţă spre a nu se mai confunda niciodată cu neamurile care mârâiau, hârâiau şi lătrau în preajma lor.
Mărirea Romei s-a dus cu încetul. şi pe încetul cetăţile romane s-au făcut locuri pustii, iar cetăţenii s-au adăpostit în satele vechilor daci. Limba latină, legea crestină, suferinţa comună au făcut din ei un singur neam, unind în el drepturile de aborigeni ale tracilor cu drepturile de cuceritori culturali ale romanilor. Ce era pe atunci în stepă, pot spune istoricii din Pesta.
Am ramas (aici), Maria Ta! La toţi v-am ieşit înainte şi acolo în Ardeal, ospitalieri, cu mâinile pline de daruri; v-am dat sânge nobil, cuvinte frumoase, datine înţelepte, gospodărie înaintată şi, dupa ce le-ati luat fără a mulţămi, nici atunci nici acum, v-am dat bani, muncă, sânge. Turcilor, tatarilor şi d(umneata)voastra, vi le-am dat în ţara noastră, în casa noastră.
- N. Iorga, Răspunsul unui „învăţat valah din Bucureşti”, 1910
A sosit un ceas pe care-l aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viată natională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gandit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri, au de atâta vreme, fără să fi vărsat o picatură de sânge pentru acesta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.
În miez de noapte au sunat iaraşi clopotele, sfintele clopote care simt toate durerile şi bucuriile noastre şi care acum s-au înfiorat de cea mai mare speranţă pe care am avut-o şi la care, cu orice preţ, ţinem. şi sute de mii de oameni s-au trezit fără teamă şi fără zburdăciune, liniştit şi sigur, în inimile lor a fost un singur răspuns: ştim!…
Marea şi strălucita încercare a venit. Pare că s-a făcut în aerul acestei ţări o linişte mare. Un sfânt potir de sânge şi de lacrimi s-a ridicat pentru binecuvântarea cea mai scumpă.
Plaiurile ardelene au băut răscumpărarea robiei. Odihniti-vă, viteji, în brazda lacomă de mult de acest sânge care plăteşte birul nenorocirilor …
Articole similare
Câștigător al EBRD Literature Prize Roman tradus în peste 50 de limbi. Protagoniștii romanului Istanbul Istanbul sunt patru prizonieri închiși în celulele subterane ale unui centru pentru tortură. Atunci când nu sunt chinuiți de gardieni, aceștia-și spun unii altora povești ca să le treacă vremea. Firul narativ subpământean devine treptat cel al lumii de deasupra. Pornind de la oameni, povestea începe să se rotească în jurul orașului Istanbul. Deasupra, în oraș, e la fel de multă suferință și iubire precum în celulele subterane. Un roman deopotrivă politic, dar și despre dragoste. „Un scriitor al
Volumul 7 din seria Millenium. Serie vândută în 100 milioane de exemplare la nivel internațional. Nordul îndepărtat al Suediei se pregătește pentru schimbare: resursele naturale neexploatate declanșează o adevărată febră a aurului, condusă de lumea interlopă. Dar nu bogățiile o aduc pe Lisbeth Salander în orășelul Gasskas, ci o chestiune de familie: a fost desemnată tutore al nepoatei sale Svala, a cărei mamă a dispărut. Și Mikael Blomkvist vine în nord, într-una dintre perioadele sale proaste: revista Millenium și-a încetat apariția, iar relațiile cu fiica lui sunt încordate. Mai rău,
Maroc, 1968: în timp ce Mathilde se ocupă de cămin, Amin își transformă pământurile aride într-o afacere înfloritoare. De acum, cei doi aparțin unei burghezii care prosperă, se relaxează și crede într-un viitor fericit. Însă întoarcerea fiicei lor, Aïcha, plecată la studii în Franța, face ca faldurile aparențelor să cadă de pe acest fals grup statuar. În același timp, fiul lor, Selim, care ar fi trebuit să preia afacerea familiei, este ademenit de mișcarea hippie și de mirajul american. Oare modelul de emancipare pe care Mathilde și Amin credeau că-l
