Cartea are forma unui interviu cu 30 de întrebări pe care Nelu Stratone i le adresează lui Costin Petrescu. Iar în răspunsurile sale, Costin Petrescu își povestește, de fapt, viața – atât pe cea muzicală, alături de trupele în care a activat, cât și pe cea profesională ca arhitect. De aici și titlul: între Pheonix – trupa cea mai cunoscută în care a cântat, și Le Corbusier – pseudonimul arhitectului francez devenit sinonim cu arhitectura și urbanismul. Costin Petrescu a luat de mic lecții de pian, a fost încurajat să meargă spre percuție de către celebrul toboșar Sergiu Malagamba, a urmat cursurile școlii de pe strada Mântuleasa, apoi a activat în formația The Pioneers, nume schimbat în Olympic ’64, în anul 1964, anul Olimpiadei de la Tokyo.
Formația a participat la diverse evenimente, a apărut la TVR și a făcut înregistrări radio. Autorul înfățișează aceste începuturi ale activității sale muzicale, povestea trupei The Pioneers, abilitățile sale tehnice și în ceea ce privește tehnica, istoria unora dintre spectacole, cu tot cu picanterii de după spectacol, unele dintre colaborări, istorii de pe litoralul estival românesc și multe alte activități și întâmplări.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/intre-phoenix-si-le-corbusier-jftpjdw5/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în

