Distribuie
Memoriile Nadejdei Mandelștam, cuprinse în volumele Fără speranță și Speranță abandonată, reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viața în Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste. Dacă prima parte a extraordinarelor memorii ale Nadejdei Mandelștam, Fără speranță, prezintă ultimii patru ani de viață ai lui Osip Mandelștam, cele două arestări, exilul și moartea, precum și destinul postum pe care soția lui și-a propus să-l aducă la cunoștința posterității, cartea a doua – Speranță abandonată –, operă cu totul independentă, în care autoarea își rememorează existența din momentul întâlnirii cu Mandelștam, la 1 mai 1919, relatează despre viața lor în deceniul al treilea și începutul celui de-al patrulea, despre prieteni și ambianța literară: acmeiștii, Hlebnikov, Pasternak, Țvetaeva și, îndeosebi, Ahmatova, a cărei prezență nu a fost decât episodică în primul volum.
Încercare de a înțelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelștam, uneori foarte personală și pătimașă, produce o impresie profundă, zguduitoare, constituindu-se totodată într-o originală istorie a literaturii ruse din prima jumătate a secolului XX.
Nadejda Mandelștam, în contextul apariției volumului și a subiectelor, de altfel pline de tristețe, surprinse în paginile acestuia, susține… „Apoi, m-am întrebat adesea dacă trebuie să urli când ești lovit și călcat în picioare. N-ar fi oare mai bine să înțepenești într-o semeție drăcească și să răspunzi călăilor printr-o tăcere plină de dispreț? Și am hotărît că trebuie să urli. În acest urlet sfîșietor, care nu se știe de unde răsună în celulele închise ermetic, aproape izolate acustic, sunt concentrate cele din urmă rămășițe ale demnității umane și ale încrederii în viață. Prin urlet, omul își apără dreptul la viață, trimite o veste oamenilor din libertate, cere ajutor și împotrivire. Dacă nu ți-a mai rămas nimic altceva, trebuie să urli. Tăcerea este o adevărată crimă împotriva neamului omenesc”.
Nadejda Mandelștam, „evreică ortodoxă la cea de-a treia generație”, după cum declara ea însăși, s-a născut la Saratov, la 31 octombrie 1899. A studiat pictura, lucrând în atelierul pictoriței Alexandra Ekster, la Kiev. La 1 mai 1919, a făcut cunoștință cu Osip Mandelștam, de care nu s-a mai despărțit până la 1 mai 1938, ziua ultimei arestări a poetului. În timpul terorii staliniste, Nadejda Mandelștam a salvat de la distrugere moștenirea poetică a soțului. Abia după mulți ani de pribegie, în 1958, a obținut permisiunea de-a se întoarce la Moscova. A murit în anul 1980.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/
Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare
