Mihai Mănescu, Copacul dorințelor
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

La prima vedere, Mara e o fată ca oricare: are 12 ani, este inteligentă, introspectivă și ironică, îi plac literatura, filmele și ciocolata albă cu alune. Cu toate acestea, încercările prin care trece îi dau o perspectivă asupra lucrurilor care i depășește numărul anilor și o putere de a lupta pe care o au doar învingătorii.

Într un moment de cotitură, când are nevoie de îngrijiri medicale, Mara ajunge într un centru de specialitate, unde descoperă un portal care o transportă în universul Amintirilor lui Creangă, cartea ei preferată.

În Humuleștiul vesel și luminos al secolului al XIX-lea, fata se împrietenește cu Nică, pe care îl surprinde în cireșul mătușii Mărioara, îl ajută să fure pupăza din tei și îl scapă de mânia părinţilor și rubedeniilor. Ba, mai mult, cei doi copii fac cunoștinţă cu niște negustori ambulanţi cu înfăţișare bizară, marfă suspectă și intenţii necurate, pe care-i trag pe sfoară cu ingeniozitate.

Dar copacul din titlu? Ei bine, e un copac magic, care îndeplinește dorinţele copiilor și creează punţi între lumi.

MIHAI MĂNESCU este scenarist, producător, specialist în comunicare. A absolvit UNATC în anul 2007 și a obţinut doctoratul în cinematografie și media în 2011. Predă scenaristică la Universitatea Hyperion de peste 10 ani, cursurile sale fiind influenţate de principiile călătoriei eroului create de renumitul profesor de mitologie Joseph Campbell, a cărui carte Eroul cu o mie de chipuri a tradus-o în anul 2013. În paralel cu cariera de povestitor, Mihai Mănescu a căpătat o vastă experiență în ONG-urile din România, dar și în industria tehnologiei, acolo unde colaborează cu Oveit, o companie de software pentru experiențe live cu sediul în S.U.A.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/copacul-dorintelor-amintiri-din-copilarie-j84k4ng3/

 

Articole similare

  • „Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Nu pretind că înțelegerile mele sînt cele adevărate sau că ce a funcționat pentru mine și oamenii cu care am lucrat poate funcționa și pentru tine. Nu sînt un guru și, te rog, oricine ai fi, cititorule, ia

  • Donald Trump a devenit cel mai faimos negociator din lume în urma publicării cărţii sale The Art of the Deal (Arta negocierii), însă cartea aceea nu explica şi cum poţi să negociezi ca Trump. George Ross – consilierul său cel mai de încredere – expune acum în detaliu modul în care oricine poate implementa tacticile şi strategiile de negociere care l-au dus pe Trump în vârful lumii afacerilor. În plus, Ross include lecţii învăţate de la alţi magnaţi ai afacerilor imobiliare din New York, pe care i-a reprezentat – sau

  • Ursul și Ursulețul se pregătesc pentru lungul lor somn de iarnă. Dar Ursulețul este îngrijorat: dacă vor rămâne fără vise în timpul marelui somn? Așa începe o mare aventură, în care un ursuleț pornește în lumea largă, în căutare de vise. De la îndrăgitul autor Michael Rosen și ilustratorul nominalizat la Medalia Carnegie, Daniel Egnéus, o poveste uimitoare despre speranță, reziliență și visele care ne susțin. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/marea-visare-n55xv9km/