Naziștii văd în ea doar o fetiță blondă. Nu știu că este cel mai mare coșmar al lor.
O cheamă Sarah. Este blondă, are ochi albaștri și este evreică în Germania anului 1939. Acțiunile ei de rezistență vor schimba lumea. După ce mama ei este împușcată mortal la un punct de control, Sarah, o fată de cincisprezece ani, întâlnește un străin misterios, cu accent ambiguu, care locuiește într-un apartament suspect de pustiu și are un seif plin cu arme. El este, de fapt, un membru al Rezistenței secrete împotriva celui de-Al Treilea Reich și are nevoie ca Sarah să se infiltreze într-o școală pentru fetele șefilor naziști, dându-se drept una de-a lor. Acolo ar trebui să se împrietenească cu fata unui om de știință important și să ajungă în casa acestuia, astfel încât să poată fura planurile unei bombe capabile să distrugă orașe întregi din Europa de Vest.
Sarah se consideră pregătită pentru un astfel de rol, după ce a avut parte, ani în șir, de lecții de actorie de la mama ei, fostă actriță. Însă habar nu are ce luptă pentru supraviețuire o așteaptă în acea școală plină de colege nemiloase și cât de greu îi va fi să își păstreze secretele.
„O poveste uimitoare, cu intrigă inteligentă și bine documentată, plasată în timpul Germaniei naziste, atât de împovărătoare și de detaliată, încât pare mai degrabă o întâmplare adevărată decât o operă de ficțiune. Sarah e o eroină furioasă, atrăgătoare, ce poate frânge inimi, extrem de puternică și dureros de fragilă, în același timp”, susține, imediat după apariția cărții, Elizabeth Wein, autoarea romanului Nume de cod: Verity, stârnindu-ne interesul citirii acesteia.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/orfana-monstru-spioana-roman-hhjvdxcn/
Articole similare
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor
Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scrisoarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care

