Distribuie
Fiică a unei sclave violate de un marinar englez în drumul spre Barbados, Tituba se naşte din tragedia mamei: Abena dă viaţă pe un pămînt străin, în care mirosul sîngelui pluteşte peste plantaţiile coloniştilor. Rămasă orfană la şapte ani, Tituba, curînd eliberată, e luată în grijă şi iniţiată în tainele tămăduirii şi ale magiei de bătrîna Man Yaya. Dragostea ei pentru John Indian o aduce însă din nou în robie, purtînd-o departe, în America, sub stăpînirea pastorului Parris, pînă în comunitatea puritană din Salem. Acuzată de vrăjitorie, ajunge într-o celulă alături de Hester Prynne, eroina romanului Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne.
De pe ţărmurile Barbadosului de secol XVII, umbrite de realităţile crude ale comerţului cu sclavi, Tituba, singura victimă neagră a proceselor vrăjitoarelor din Salem (1692-1693), îşi rememorează viaţa plină de încercări extraordinare şi puteri mistice. Deşi protejată de spiritele celor dragi, Tituba nu va scăpa de minciuni şi de acuzaţiile din acele vremuri. Uitată de marea istorie, figura Titubei prinde astfel viaţă în universul ficţional al lui Maryse Condé pentru a spune, cu o voce modernă, fermecătoare şi plină de ironie, o poveste tulburătoare despre asuprire, solidaritate şi supravieţuire.
Maryse Condé (1934-2024). Una dintre cele mai reprezentative voci ale literaturii antileze. Şi-a făcut studiile liceale şi universitare la Paris, specializându-se în literatură engleză. În 1959 a plecat în Africa, lucrând ca profesoară şi traducătoare în Côte d’Ivoire, Guineea, Ghana şi Senegal. După revenirea în Franţa, s-a dedicat jurnalismului cultural şi carierei universitare, publicând, după eseuri, povestiri şi piese de teatru, primul său roman, Hérémakhonon, în 1976. A cunoscut succesul şi recunoaşterea internaţionale abia cu Ségou (1984-1985), care i-a adus o carieră academică prolifică în SUA. Numeroasele romane care au urmat, distinse cu prestigioase premii franceze şi internaţionale, i-au consolidat poziţia de autoare marcantă a literaturii feministe şi postcoloniale: Moi, Tituba, sorcière… Noire de Salem (1986; Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem, Polirom, 2021, Grand Prix Littéraire de la Femme), La Vie scélérate (1987, Prix Anaïs-Ségalas acordat de Academia Franceză), Desirada (1997, Prix Carbet de la Caraïbe et du Tout-Monde) şi En attendant la montée des eaux (2010, Grand Prix du roman métis). În 2018, după amânarea decernării Premiului Nobel pentru Literatură, a primit premiul Noii Academii Suedeze datorită modului în care descrie, „într-un limbaj limpede şi răscolitor”, „ravagiile colonialismului şi haosul postcolonial” în toată opera sa.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/eu-tituba-vrajitoarea-neagra-din-salem-roman-bjf7jnck/
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a
