Distribuie
Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) este descendenta domnitorului Constantin Mavrocordat pe linie maternă, iar pe linie paternă, provine dintr-o renumită familie politică. S-a căsătorit, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, devenind prințesa Martha Bibescu și unind astfel destinele a două dintre cele mai vechi și ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Ca dar de nuntă a primit Palatul Mogoșoaia, care avea să devină loc de refugiu, punct strategic și martor tăcut al evenimentelor istorice de la acea vreme. Împreună au avut o fiică, Valentina.
În 1908 publică prima sa carte, Les Huit Paradis, un volum premiat de Academia Franceză şi care i-a facilitat accesul în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. De-a lungul vieții a scris în jur de 40 de cărți (note de călătorie, poezii, romane autobiografice sau istorice, eseuri, corespondență, biografii), pentru unele dintre ele folosind pseudonimul Lucile Decaux.
În perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. În septembrie 1945, Martha Bibescu, ca act de protest împotriva politicii românești de la acea vreme, a plecat definitiv din țară, refugiindu-se, mai întâi în Anglia, apoi în Franţa. În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar un an mai târziu este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, astfel recunoscându-i-se, în mod public, eforturile depuse pentru ţara natală.
În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu pentru Literatură pentru întreaga operă, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Bruxelles. În 1972, cu un an înainte de moarte, publică ultima carte: Échanges avec Paul Claudel. Este înmormântată la cimitirul din Menars, iar pe piatra ei funerară stă scris: „Marthe Bibesco, écrivain français“.
Prima dată când l-am văzut pe regele Carol, ne mărturisește Martha Bibescu, nu mi-a întins mâna, ci un deget. Era felul său de a da bună ziua copiilor, persoanelor puțin importante și, de asemenea, persoanelor importante pe care nu le stima prea mult sau nu le stima deloc.
Nu aveam mai mult de cinci ani pe vremea când mi-a întins un deget; cele mai vechi amintiri ale mele despre curtea României sunt de dinainte de șase ani, vârstă la care părinții m-au luat în Franța. Și am rămas acolo mai mulți ani, fără să mă întorc în țară. Nu aveam să uit vreodată prima mea impresie despre regele Carol. A fost cheia care mi-a servit mai târziu să-i cunosc caracterul.
Îmi amintesc că, după alegerile conservatoare, când tata i-a devenit ministru al Afacerilor Externe, regele mi-a întins două degete; cred că pe vremea logodnei mele mi-a întins trei. Când împlinisem deja optsprezece ani, după ce făcusem o lungă călătorie în Asia și publicasem o carte pe care Academia Franceză o premiase, regele Carol, căruia îi plăcea să onoreze meritul recunoscut, mi-a întins toată mâna. Știu oameni politici care nu s-au bucurat niciodată de o asemenea onoare.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/imagini-de-album-evocari-impresii-portrete-vkcp3zmm/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
