Lucian Boia, De ce este România altfel?
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

„Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva capabil să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem“, ne spune scriitorul Gabriel Liiceanu, stârnind-ne, astfel, interesul despre cartea lui Lucian Boia. Pe de altă parte, filosoful Andrei Pleșu, ne spune: „Mie personal, lectura cărții mi-a priit. Am aflat lucruri pe care nu le știam și m-am simțit mai motivat decât înainte să reflectez la posibile ieșiri din «excepționalismu» românesc… E drept că lucrarea dlui Boia inventariază particularități românești aflate mai curând în jumătatea melancolică a istoriei europene. Dar e infinit mai igienic să fii conștient și iritat de scăderile tale decât să moțăi euforic într-o paralizantă încântare de sine“,

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/de-ce-este-romania-altfel-zece-ani-mai-tarziu-dffmdwzy/

 

Articole similare

  • Eu sunt Mama Ghem, iar tu ești Firul meu iubit, noi doi eram una când pe lume încă nu erai venit. La început erai ghem împreună cu mine… ba nu, tu erai chiar înăuntru, în mine. Și într-o zi ai devenit fir, dar eu tot ghem am rămas pentru tine. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/eu-ghem-tu-fir-w2fq2q6j/  

  • Autoarea de bestselleruri New York Times B.A. Paris revine în inima suspansului psihologic captivant cu Terapeutul — o poveste intensă despre o casă care ascunde un secret șocant. Când Alice și Leo se mută într-o casă proaspăt renovată din proiectul rezidențial Cercul, o comunitate închisă cu locuințe exclusiviste, consideră că și-au împlinit visul. Însă aparențele pot fi înșelătoare… Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice descoperă un secret devastator despre noua ei casă și începe să se simtă foarte legată de Nina, terapeuta care a locuit acolo înainte. Alice

  • În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/