Lavinia Braniște, Escapada
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,1 min

Distribuie

Întruchipări ale omului modern preocupat de carieră și de statutul său în societate, personajele Laviniei Braniște visează la îmbogățire și recunoaștere socială, uitând de familie și de cei apropiați.

De multe ori însă, munca până la epuizare, obsesia pentru propria imagine și îndepărtarea de prieteni pot avea consecințe nebănuite. Fiecare text al Escapadei redă, subtil-ironic, imaginea mult amplificată a unei probleme provocate de stilul de viață actual. Munca într-o mare companie, lumea universitară, întâmplări mărunte sau relații eșuate devin puncte de plecare pentru povești cu tâlc, pline de farmec, al căror final este de multe ori lăsat în voia imaginației cititorului.

Lavinia Branişte s-a născut la Brăila, în 1983, şi a studiat literatură şi limbi străine la Cluj şi Bucureşti. A scris poezie, proză şi literatură pentru copii. La Polirom i-au apărut romanele Interior zero (2016, premiul „Nepotu’ lui Thoreau”), Sonia ridică mâna (2019, premiul „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru Proză al revistei „Ateneu”, Premiul Sofia Nădejde) şi Mă găseşti când vrei (2021).

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/escapada-proza-scurta-m8wdw2b2/

 

Articole similare

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

  • Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scri­soarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care

  • Începe cu o idee și se răspândește ca un virus… până când generozitatea se preschimbă în nebunie. În timp ce locuitorii din Three Pines se bucură din plin de zăpadă și beau ciocolată caldă la bistrou, vacanța inspectorului-șef Armand Gamache este întreruptă de o solicitare simplă: să asigure securitatea la o prelegere susținută la universitatea din apropiere. Pare ceva nevinovat, până află cine este profesoara Abigail Robinson, iar ideile ei i se par atât de respingătoare, încât solicită anularea evenimentului. Însă curând teoriile ei încep să devină subiect de discuții,