Distribuie
Orice faptă, bună sau rea, are consecințe pe care, adesea, le putem anticipa, știind cum să ne păzim de ele și unde să găsim sprijin atunci când am greșit. Poate însă un simplu cuvânt, o promisiune rostită în vis… să schimbe realitatea?
Lumea văzută de Steve este plină de pericole, de microbi, de spaime, de accidente. Temându-se pentru viața frățiorului său bolnav, el va căuta ajutor în cel mai nepotrivit loc și va face un legământ cumplit. Va descoperi însă valoarea sacrificiului, înfruntându-și cele mai teribile frici.
Scrisă într-un stil simplu, dar extrem de sugestiv, Cuibul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante cărți fantasy publicate în ultima vreme. Textul este însoțit de inspiratele ilustrații realizate de Jon Klassen, grafician distins cu prestigioasa Caldecott Medal.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Fă cunoștinţă cu Mog, pisica preferată a tuturor, în această minunată serie de cărticele pentru copii mici. Judith Kerr (1923-2019) s-a născut la Berlin, într-o familie de evrei germani. Judith este o scriitoare bine-cunoscută în lumea cărților ilustrate pentru copii, cele mai îndrăgite fiind poveștile cu Mog și Tigrul care a venit la ceai, un bestseller care continuă să fie citit, ediție după ediție, de peste cincizeci de ani. În 2012, Judith a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2019 a câștigat premiul British Book pentru ilustratorul anului. Mai multe despre carte -
În Germania anului 1933, Anna trăiește cu capul în nori, prea ocupată cu temele și cu mersul la săniuș ca să plece urechea la discuțiile despre Hitler. Însă într-o zi ea și fratele ei sunt nevoiți să fugă din țară, în grabă și pe ascuns, departe de tot ce cunosc și mai ales de amenințarea nazistă. Așa începe marea lor aventură, uneori înspăimântătoare, adesea amuzantă și cu siguranță din ce în ce mai fascinantă, pe măsură ce copiii trec prin noi și noi întâmplări. Judith a scris Când Hitler a furat
"În sfârşit, o carte serioasă şi profundă despre acest subiect controversat. Atât scepticii, cât şi cei care cred necondiţionat vor găsi aici o adevărată comoară de informaţii utile şi lămuritoare. Cartea de faţă este menită să stabilească etalonul de calitate pentru cercetarea în domeniul OZN." Michio Kaku, Ph. D., autorul cărţii Fizica imposibilului. Leslie Kean şi-a petrecut ultimii zece ani studiind fenomenul OZN, încă neexplicat. Kean a examinat cu atenţie fotografii analizate ştiinţific şi a intervievat zeci de oficiali superiori şi martori din cadrul aviaţiei, din toată lumea. Sprijinită de

