Jonathan Franzen, Al 27-lea oraş, Traducere şi note de Ion Creţu, Editura Polirom, 2007, 584 p.
Adevărată revelaţie a literaturii americane din ultimii ani, Jonathan Franzen (n. 1959) a crescut în Webster Groves, Missouri, o suburbie a oraşului St. Louis. Studiază la Swarthmore College, apoi la Freie Universität din Berlin, ca bursier Fulbright, pentru a lucra ulterior în laboratorul de seismologie din cadrul Departamentului de Fizica Pământului şi Ştiinţe Planetare de la Harvard. Este autorul a patru romane – Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom, 2004, 2011), distins cu prestigiosul National Book Award şi Libertate (2010; Polirom, 2011); a mai scris un volum de eseuri, How to Be Alone (2002) şi altul de amintiri, The Discomfort Zone (2006).
Al 27‑lea oraş reprezintă romanul de debut al lui Jonathan Franzen, autorul bestsellerului Corecţii.
Un roman de debut neobişnuit de puternic, ambiţios şi bine realizat. Cu o luciditate adeseori impregnată de cinism, Franzen descrie, într‑o manieră care îmbină realismul şi fantezia, evoluţia – sau, mai degrabă, involuţia – oraşului său natal, St. Louis, devenit miza unor jocuri de putere pe cât de complexe, pe atât de periculoase.
„Al 27-lea oraş ar trebui descris nu ca un roman de debut, ci mai degrabă ca un adevărat tur de forţă, o imagine detaliată şi nemiloasă a societăţii americane din anii ’80.” (The Seattle Times)
„Cartea lui Franzen este o adevărată delectare: un roman picaresc al cărui personaj principal este realitatea însăşi.” (The Wall Street Journal)
„O poveste despre ambiţie, putere, corupţie, politică şi apatie în America zilelor noastre.” (People)
„Un roman neliniştitor şi vizionar, pe care nu-l poţi nici ignora, nici uita.” (The Washington Post)
Documentul poate fi împrumutat de la Secţia de Împrumut pentru Adulţi.
Articole similare
Zebra Debra este cât se poate de fericită că învață singură să numere. Dar – dezastru! - rămâne fără numere. Atunci înțeleapta ei mamă îi sare în ajutor. În timp ce hoinăresc prin savana africană, găsesc peste un milion de lucruri de numărat, înainte ca mama să îi spună Debrei că uneori cel mai bun număr dintre toate este unu. Până la urmă, tu esti unic(ă)! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/una-dintr-un-milion-wthk4ng4/
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/


