Distribuie
Autobuzul rătăcitor este unul dintre cele mai populare romane scrise de John Steinbeck, cartea fiind tipărită în milioane de exemplare. Conceput ca pseudodramă de moravuri, romanul ne înfăţişează o suită de personaje prinse în capcana propriilor ipocrizii şi afundate în noroiul lipsei de libertate. Aceşti oameni vor să ajungă din California în Mexic, în Sudul aproape mitic al libertăţii virginale, sacre (căci totul acolo, ni se spune, se află sub ocrotirea Fecioarei din Guadalupe). Nevoiţi să parcurgă acest drum într-un autobuz rablagit botezat „Iubita”, ce seamănă izbitor de mult cu chitul care l-a înghiţit pe Iona, protagoniştii îşi dau arama pe faţă, exhibându-şi diferitele forme de minciună existenţială pe care le întrupează – căsnicia mincinoasă, falsa etică în afaceri, mirajul traiului confortabil, sexualitatea reprimată, prostia şi răutatea de sub masca inocenţei. Drumul le este întrerupt de tot felul de obstacole ce par să îndeplinească funcţia de „vămi ale văzduhului”: căci Mexicul, Sudul paradiziac în care vor toţi să ajungă, nu le permite accesul ipocriţilor şi celor care-şi trăiesc vieţile în minciună. Mai mult, ne sugerează romanul, pe tărâmul libertăţii nu pot păşi cei care nu ştiu să-şi găsească singuri fericirea şi lâncezesc în balta milei de sine.
John Ernst STEINBECK s‑a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. A urmat cursurile Universităţii Stanford şi a debutat în 1929 cu romanul Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 a publicat volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai târziu, i‑a apărut romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Nehotărâţii sorţi ai bătăliei (1936) şi clasicul Şoareci şi oameni (1937), ecranizat în repetate rânduri. În 1938 a văzut lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mâniei (1939) i s‑a decernat Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii a publicat Luna a apus (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin 40 de state americane în compania căţelului său, Charley, a scris volumul Călătorii cu Charley. În acelaşi an i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a încetat din viaţă la 20 decembrie 1968.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/autobuzul-ratacitor-roman-jqcdgwrr/
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a
