Distribuie
Cosmosapiens se adresează cititorilor pasionați de înțelegerea științifică a lumii și oferă cea mai cuprinzătoare analiză a ideilor științifice actuale, de la inflația cosmică, energia întunecată și formarea Pământului până la apariția vieții, dezvoltarea cooperării și manifestările conștiinței. Prin acest demers, autorul așază evoluția omului în contextul evoluției vieții și a materiei ce alcătuiește întregul univers, arătându-ne totodată cât de multe lucruri am aflat despre noi înșine și lumea în care trăim și cât de multe vom putea descoperi într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Despre acest studiu, destul de ambițios, dar și despre autor, jurnaliștii de la „Publishers Weekly” ne spun că „întreprinde o investigare interdisciplinară a întregii cunoașteri umane actuale pentru a răspunde la două întrebări presante: Ce suntem și de unde venim? Rezultatul este practic un dialog rațional între Hands și cei mai cunoscuți experți din diferite domenii… Hands își fundamentează argumentele pe logică și pe descoperiri științifice pentru a produce un tratat care-i va stimula neîncetat pe cei a căror curiozitate nu cunoaște limite“.
Despre volum, dar și despre subiectul surprins în paginile acestuia, chiar autorul ne spune că „acum 150 de ani, Originea speciilor a lui Charles Darwin a marcat începutul unei abordări cu totul noi. Metoda empirică adoptată de Darwin a dus în cele din urmă la ideea că suntem produsul evoluției biologice. Cu 50 de ani în urmă, cosmologii au ajuns la concluzia că materia și energia din care suntem alcătuiți își au originea într-un Big Bang din care a apărut universul. Iar acum vreo 30 de ani specialiștii în neuroștiințe au început să arate cum ceea ce vedem, auzim, simțim și gândim se corelează cu activitatea neuronilor din anumite părți ale creierului. […] În această carte voi încerca să văd ce informații de încredere ne poate oferi știința, prin observație sistematică și experiment, despre modul în care am evoluat de la originea universului și dacă ceea ce suntem ne face diferiți de toate celelalte animale“.
John Hands (n. 1945), profesor, autor de nonficțiune și romancier recunoscut internațional, a studiat chimia la Universitatea din Londra, a predat apoi la diferite universități din Statele Unite și din Marea Britanie (Harvard; New School for Social Research, New York; Universitatea din California, Berkeley; University of North London) și a fost bursier al prestigiosului University College London. A dedicat peste zece ani evaluării teoriilor științifice actuale, activitate ce s-a concretizat în cuprinzătorul volum Cosmosapiens: Human Evolution from the Origin of the Universe (2015), considerat Cartea Anului 2015 de revista The Times Literary Supplement și una dintre cele mai bune cărți de știință ale aceluiași an de revista The Telegraph. Hands, ale cărui opere de ficțiune și nonficțiune au fost traduse în nouă țări, a mai publicat volumele Housing Co-operatives (1975), Perestroika Christi (1990), Darkness at Dawn (1993), Brutal Fantasies (1995).
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor
Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scrisoarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care
Începe cu o idee și se răspândește ca un virus… până când generozitatea se preschimbă în nebunie. În timp ce locuitorii din Three Pines se bucură din plin de zăpadă și beau ciocolată caldă la bistrou, vacanța inspectorului-șef Armand Gamache este întreruptă de o solicitare simplă: să asigure securitatea la o prelegere susținută la universitatea din apropiere. Pare ceva nevinovat, până află cine este profesoara Abigail Robinson, iar ideile ei i se par atât de respingătoare, încât solicită anularea evenimentului. Însă curând teoriile ei încep să devină subiect de discuții,

