Jean des Cars, Cupluri tragice ale istoriei
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,1 min

Distribuie

Jean des Cars este istoricul marilor dinastii europene și al celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Punându-și încă o dată în valoare talentul de povestitor, el reconstituie în volumul de față viața câtorva dintre cele mai cunoscute cupluri din istorie care au avut parte de iubire și decepție, de glorie și decădere, de speranță și deznădejde.

De la dramatica ucidere a lui Inés de Castro, iubita viitorului rege portughez Pedro I, până la teribilul sfârșit al ducesei d’Alençon, de la asasinatul care va schimba soarta unui imperiu și va constitui pretextul izbucnirii Primului Război Mondial până la istoria ultimului șah iranian, Jean des Cars dă viață, în maniera sa inconfundabilă, poveștilor unor regi și regine, împărați și împărătese care au suferit din dragoste și au trăit adevărate tragedii și decepții.

Fără îndoială, Cupluri tragice ale istoriei este o carte captivantă, care se adresează tuturor celor pasionați de lectură și istorie, nefiind doar o biografie a personajelor ilustrate ci și o incursiune în atmosfera unora dintre cele mai importante familii regale.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cupluri-tragice-ale-istoriei-tcdmhd2s/

 

Articole similare

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

  • Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scri­soarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care