Cine este Aleksei Navalnîi? Otrăvit în august 2020 și transportat în Germania pentru îngrijiri medicale, politicianul s-a întors în țara natală în ianuarie 2021, captând, încă o dată, atenția mijloacelor de informare în masă din toată lumea. Reținerea sa imediată la punctul de control al pașapoartelor de pe aeroportul moscovit Șeremetievo a pregătit terenul pentru o confruntare explozivă cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Oamenii în general, dar mai ales rușii au păreri foarte diferite despre Navalnîi. Unii îl consideră un erou al democrației, un adevărat lider al opoziției. Alții, un trădător de țară, un agent al Occidentului plătit de CIA. În sfârșit, alții îl văd ca pe un xenofob sau ca pe un naționalist periculos.
Autorii acestei cărți analizează multiplele aspecte ale activității politice a lui Navalnîi, de la anchetele de presă care au ca subiect corupția autorităților până la ideile și implicarea acestuia în conducerea unei mișcări politice. De asemenea, ei acordă atenție influenței reciproce dintre activitățile militantului rus și strategiile aplicate de Kremlin.
Cei trei cercetători specializați în politica rusă încearcă să-l ajute pe cititor să pătrundă în mintea și în inima acestui personaj controversat, dezvăluind contradicțiile unui om care ocupă a doua poziție, ca importanță, pe scena politică a Rusiei, chiar și atunci când se află după gratii. Pentru a înțelege ceea ce se petrece în Rusia zilelor noastre, trebuie să înțelegem personalitatea lui Aleksei Navalnîi.
Despre volumul de față, Gideon Rachman, comentator principal de politică externă al „Financial Times”, imediat după apariție, avea să susțină: „Un studiu strălucit și foarte ușor de citit despre cea mai captivantă figură politică apărută în Rusia în ultimii ani. Autorii explică cine este Navalnîi, ce simbolizează el și în ce anume constă importanța lui. Într-o epocă în care autoritarismul și politica mâinii forte câștigă teren în toată lumea, Navalnîi este un personaj de însemnătate mondială”, stârnindu-ne, astfel, interesul citirii.
Pe de altă parte, profesor Mark Galeotti, autorul cărții – We Need to Talk About Putin – ne spune că: „Demonizat, hărțuit, otrăvit, arestat, condamnat la închisoare – Aleksei Navalnîi nu este doar cel mai consecvent și, fără îndoială, cel mai curajos critic al lui Putin, ci și, așa cum o dovedește această carte revelatoare și foarte ușor de citit, un om care nutrește o dorință tot mai mare de schimbare a Rusiei de astăzi”, iar Michael McFaul, autorul cărții – From Cold War to Hot Peace: An American Ambassador in Putin’s Russia -, susține că: „Într-un moment în care Aleksei Navalnîi apare ca o figură de anvergură mondială în lupta pe care o dă din captivitate pentru democrația din Rusia, Jan Matti Dollbaum, Morvan Lallouet și Ben Noble au făcut lumii un serviciu extraordinar scriind prima biografie cuprinzătoare a celui mai important lider al opoziției din această țară. Furnizând o mulțime de date și ferindu-se de exagerări, autorii fac un portret complet al lui Navalnîi ca luptător împotriva corupției, politician și protestatar. Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului este o lectură obligatorie pentru oricine dorește să știe cu ce anume se ocupă și în ce crede – de fapt – Aleksei Navalnîi, precum și ce ar putea face el pentru a influența viitorul Rusiei”.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/navalnii-un-democrat-impotriva-autoritarismului-crj2936d/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în

