Într-o dimineață, Pete Riley deschide ușa celui mai urât coșmar al unui părinte. În fața lui se află Miles Lambert care îi aduce lui Pete vestea răvășitoare că fiul lui în vârstă de doi ani, Theo, nu este în realitate al lui – copiii lor au fost încurcați la naștere. Cele două familii – Pete cu partenera lui, Maddie, și Miles cu soția lui, Lucy – cad de acord ca, în loc să schimbe la loc copiii, să încerce mai bine să găsească o cale de rezolvare mai flexibilă, în interesul acestora.
Dar planul de a da în judecată spitalul declanșează o investigație care dă naștere unor întrebări tulburătoare despre ceea ce s-a întâmplat în ziua în care copiii au fost schimbați. Apoi, când Theo este eliminat de la creșă pentru lovirea unui alt copil, Maddie și Pete se întreabă cât de departe sunt dispuși să meargă cu această înțelegere. Ce secrete se ascund dincolo de ușa intimidantă a familiei Lambert? Câtă încredere pot avea în părinții adevărați ai copilului lor?
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joc-murdar-roman-fr4zfr7j/
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a

