Ion Agrigoroaiei, Orașul Iași

Pentru a plasa mai bine în context istoric şi a contura mai aplicat situaţia în care urbea moldavă ajunsese capitală de fapt a României, autorul pivotului cărţii apelează la un grup de profesori specializaţi, aşa încît „avanpremiera” este alcătuită din impecabilele studii: Jertfa unei capitale istorice, de Dumitru Vitcu (p. 17-67), şi Oraşul Iaşi – „a doua capitală” a României în vremea lui Carol I, de Gheorghe Iacob şi Ionuţ Nistor (p. 68-89).

Din bine aşezata sinteză a recunoscutului specialist în domeniu Remus Zăstroiu, Oraşul Iaşi, o capitală a înfăptuirilor culturale (p. 90-105), ne face plăcere să extragem un amplu fragment, pentru că, în afara temeiniciei afirmaţiilor, se referă direct la trecutul revistei noastre, şi nu strică să ne mai aducem aminte de unde venim, chiar dacă unii încearcă să ne facă să uităm de rădăcinile noastre: „Convorbiri literare a fost instrumentul mediatic prin care s-au făcut cunoscute obiective politice şi culturale, s-au precizat repere ideologice […]. Iniţiatorii revistei o aşezau de la început în descendenţa tradiţiei jurnalistice şi culturale ieşene, statuată de Gh. Asachi, M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri. Iar Maiorescu şi Negruzzi nu au respins, ba dimpotrivă, prin înfăptuirile lor culturale au continuat, indirect, orientarea revistelor ieşene Dacia literară, din 1840, a lui Kogălniceanu, şi România literară, din 1855, a lui Alecsandri. În cei 18 ani de apariţie la Iaşi, Convorbirile literare, aflată sub redacţia lui Iacob Negruzzi, dar vegheată şi de ochiul necruţător al lui T. Maiorescu, nu s-a abătut de la această tradiţie, care a avut parţial un set de principii programatice caracterizat, cum spunea E. Lovinescu, de «discernămînt şi consecvenţă». Iar acest program a fost întărit şi acreditat prin literatura unor mari scriitori, începînd cu V. Alecsandri şi N. Gane şi continuînd cu M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale sau I. Slavici. Se poate afirma că, în linii generale, în revistă, în deceniile de după 1867 au avut prilejul de a publica cei mai importanţi scriitori români şi, de asemenea, au apărut cele mai valoroase opere ale lor. Gîndită ca un motor de schimbare, de racordare la orizontul cultural european al epocii, publicaţia junimistă nu a susţinut în niciun moment necesitatea unei despărţiri de trecut. Soluţia aleasă de redactori a fost aceea a unei continuităţi, însă nu una de mijloace sau de forme, ci una de spirit” (p. 96, 97), ne spune (n.n. pe siteul Editurii Junimea) despre cartea de față scriitorul Liviu Papuc, stârnindu-ne, astfel, interesul pentru citirea acesteia.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/orasul-iasi-capitala-rezistentei-pana-la-capat-1916-1917-hbnw64nh/