Distribuie
Jurnalista Cristina Hermeziu, imediat după apariția cărții, avea să susțină că „operează un chiuretaj deloc tandru prin viața unei fiice–femei–mame–iubite în punctul său de maximă tensiune. Deși pare să o dea peste cap, o veste năucitoare o ajută de fapt să scape de zgură, frici și culpabilizări refulate. Însă așa cum geografia Bucureștiului – loc geometric pentru terapie și divorț, și cea a Parisului – locul geometric al iubirii și romantismului – sunt radical diferite, timpul interior, vast ca o catedrală, nu mai corespunde celui fizic, ritmat de tratament. Specialitatea autoarei este descrierea acestui decalaj dureros și izbăvitor deopotrivă, la fel cum fantasma iubirii din adolescență devine, la maturitate, un rezervor de apă vie și de melancolie.
Pe de altă parte, scriitoare Mara Wagner, despre carte, ne spune că „balansează cu grație feminină între amintirile încă vii ale tinereții și prezentul unei realități necruțătoare. Drama schizoidă a femeii mature eșuate în rol de mamă se transformă, cu prilejul unui punct de cotitură, într-o zbatere între dreptul la o viață proprie și păstrarea echilibrului în universul familial. Povestea de iubire, fie ea și una la distanță, imposibilă, dar cu atât mai ușor de dus, vine ca un colac de salvare, iar eroina o (re)trăiește ca pe o a doua șansă, cu disperarea specifică a celor care nu mai au timp, totul într-o atmosferă cu iz parizian”.
Ioana Maria Stăncescu s-a născut la București, în anul 1975, și a studiat limba și literatura franceză la Universitatea București. După câțiva ani de presă scrisă, a devenit redactor la emisiunile în limba franceză la Radio România Internațional, unde lucrează și-n prezent. A semnat articole și reportaje în publicația francofonă „Regard”. În 2011, și-a lansat blogul asa-si-asa.ro. Tot ce i-am promis tatălui meu este primul ei roman.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Romanul Ultimul bătrân prezintă cazul unui profesor pensionar care, pradă delirului psihic, nu mai este capabil să facă deosebirea dintre realitate şi imaginaţie. La un moment dat, în oraş apar persoane cu un singur ochi. Nu întâmplător acest ochi este situat între sprâncene, sugerând astfel ochiul lui Shiva, cum e numit, produs de glanda pineală, graţie căruia cele nevăzute ajung văzute. Undeva, sub Casa Poporului, domiciliază şeful acestei secte a ciclopilor, cu un destin aparte… Simetric, la suprafaţă, într-o biserică din Centrul vechi al oraşului, un preot îşi propune să întemeieze o
Măștile lui Brejnev este un excelent roman al lui Nicolae Spătaru! Autorul descrie cu mult umor atmosfera grotescă și absurdă, cu vădite accente de fantastic bulgakovian, din perioada care i-a urmat morții lui Brejnev. Tudorel Urian Nicolae Spătaru reușește să surprindă, la modul superlativ, cu un discurs narativ de forță, plin de originalitate, implicit de prospețime tematică… E bine de punctat felul în care romanul său ridică detaliul, amănuntul, lucrul aparent mărunt la nivel de preocupare narativă majoră, având puterea de a schimba destine și situații anodine. Constantin Dram Mai
Aceasta este povestea lui Avdo, meșter făuritor de pietre de mormânt, a cărui existență traversează istoria modernă a Turciei. Călătoria vieții lui se împletește cu a multor personaje ce ilustrează diversitatea religioasă și culturală a Turciei: creștini, musulmani sunniți, alaviți, turci, kurzi, armeni. Istoria lui Avdo începe în orașul Mardin, unde micul orfan cântă pe străzi pentru a-și câștiga existența, și unde este adoptat de un meșter făuritor de pietre de mormânt, care-l învață meserie. Pietrarul-cântăreț va cunoaște dragostea, nefericirea, prietenia adevărată, moartea celor apropiați, traiul sub regim polițienesc, dar
