Distribuie
Ioan M. Bota, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi: adevăruri nespuse până acum, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2014
Elaborarea acestei lucrări s-a născut în mintea autorului din dorinţa de a da cititorilor imaginea evenimentelor prin care a trecut poporul român de-a lungul veacurilor în străduinţele şi luptele sale pentru păstrarea fiinţei sale şi eliberării lui de sub robia socială şi dominaţia altor popoare asupra lui. Vom prezenta adevărul istoric obiectiv „sine ira et studio” – fără ură şi părtinire, pentru că astfel învăţând din experienţa multiseculară a trecutului să căutăm a făuri încă din prezent un viitor mai bun, mai drept, mai prosper pentru poporul român.
Articole similare
Tatăl lui Saba a dispărut, iar urmele lui duc înapoi spre Tbilisi, în Georgia. Au trecut două decenii de când Irakli a fugit din țara natală devastată de război, împreună cu Saba și Sandro, cei doi copilași ai săi, acum bărbați în toată firea. Două decenii de când a văzut-o ultima oară pe mama lor, care a rămas în țară pentru ca ei să poată scăpa. În cele din urmă, Tbilisi l-a ademenit acasă. Dar când apelurile telefonice ale lui Irakli încetează, lucrurile încep să capete o aură de mister...
Ediție bilingvă: Română-engleză. Volumul conține o selecție din scrierile inedite în România ale Reginei Maria, aflate în colecțiile de documente de la Arhivele Naționale din București: Fondul Regina Maria Personale și Casa Regală Miscelanee. Articolele, adevărate tablete de înțelepciune concentrată pentru înțelegerea vieții omului, au fost scrise în anii 1920, predominant în limba engleză, fiind destinate publicării în mass-media occidentală. Volumul este însoțit de un generos studiu introductiv în care autorii încadrează textele Reginei Maria în epocă, cu necesarele precizări biografice, trecând apoi la o analiză detaliată a atitudinilor, percepțiilor
"Începuturile o fascinează pe Tremain: dacă se poate vorbi despre un tipar după care sunt croite romanele sale, acesta constă tocmai în preocuparea pentru încercările de transformare a propriei fiinţe. Drumul spre casă urmăreşte întâmplările prin care trece Lev, un muncitor imigrant sosit din Europa de Est în Anglia zilelor noastre. Povestea lui capătă o forţă arhetipală - aceea a încercării de împlinire a unui destin într-un oraş străin... Un roman al umanităţii care îşi revendică drepturile, o lectură captivantă atât prin jocul speranţelor şi al temerilor, cât şi prin


