Heather Dune Macadam, Cele 999 de la Auschwitz
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Primul transport oficial care aducea evrei la Auschwitz nu a fost format din luptători ai rezistenței sau din prizonieri de război, nici măcar din bărbați, ci din fete care au părăsit Slovacia crezând că vor lucra pentru stat vreme de câteva luni. În ziua de 25 martie 1942, aproape o mie de tinere evreice au urcat în trenul ce avea să le ducă într-o lume căreia multe dintre ele nu îi vor supraviețui. Pornind de la mărturiile supraviețuitoarelor și de la o cercetare minuțioasă a documentelor perioadei, Heather Dune Macadam reușește să spună extraordinara poveste a eroismului și a rezistenței de care aceste tinere au dat dovadă în lagărul morții. Este o poveste impresionantă, pe care ar trebui s-o aflăm cu toții.

HEATHER DUNE MACADAM deține un master în scriere creativă și a primit o bursă pentru cercetare de la Savannah College of Art and Design și o bursă americană PEN. Prima ei carte, Rena’s Promise: A Story of Sisters in Auschwitz (1995), este un volum de memorii scris în colaborare cu Rena Kornreich Gelissen, una dintre primele femei care au ajuns în lagărul de concentrare Auschwitz. Director al Rena’s Promise Foundation, Macadam face parte, de asemenea, din consiliul consultativ al Cities of Peace Auschwitz și este producătorul și regizorul filmului documentar 999: The Extraordinary Young Women of the First Official Jewish Transport to Auschwitz (2022). Munca ei dedicată luptei împotriva negării Holocaustului și descoperirii destinului fetelor care au suferit în lagărele de concentrare naziste este recunoscută de Fundația Yad Vashem din Marea Britanie, Fundația USC Shoah din Los Angeles, Muzeul Patrimoniului Evreiesc din New York, Muzeul Național de Istorie a Evreilor din Bratislava și Muzeul Memorial Auschwitz. Rezultatele cercetării ei au fost prezentate în „National Geographic”, „New York Times”, „The Guardian”.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cele-999-de-la-auschwitz-povestea-primelor-femei-trimise-in-lagarul-mortii-t5d3w27r/

 

Articole similare

  • AMERICA, 2049: Temperaturile devin insuportabile, industria combustibililor fosili a fost închisă, iar oamenii au de la naștere un Buton, care le permite să rămână permanent online. Bogații trăiesc într-un Oraș Plutitor în largul coastei, în timp ce locuitorii de pe continent fac tot ce pot să ajungă acolo. Pentru Rose, soluția pare slujba de animatoare în clubul de elită al Orașului. La White Alice, o stație de cercetare din timpul Războiului Rece, un grup de femei calificate urmărește schimbările climatice. Însă termenii contractului lor devin tot mai nesiguri. Iar în

  • «Amintiri din Marele Război» nu sunt relatări de pe front, nici explicații ale unor evenimente. Autorul merge către semnificație și poveste. Mihai Ștefănescu-Galați scrie povești care ne definesc. Despre vremuri incerte și dramatice. Propune o viziune a unei lumi. Și o face într-o manieră memorabilă. Cartea nu e rezultatul unor editări mentale ci, dacă e să-l cităm pe Garabet Ibrăileanu, «are savoarea lucrurilor naturale, necăutate». Scriitorul-medic e spontan, are umor și spirit. E opera unui autor talentat, a unui om vrednic și de caracter. Un Om, așa cum scriam în

  • Sasha Boardman știe că este o răsfățată a sorții: are doi copii minunați, prestigioase galerii de artă în Paris și New York, trei case de lux și o căsnicie de invidiat – până când soțul ei este victima unui atac de cord fatal. Distrusă, Sasha se îngroapă în muncă, însă viața i-a rezervat încă multe surprize. Întâlnirea cu Liam, un pictor nonconformist, al cărui comportament impulsiv i-a făcut viața personală un dezastru, nu pare să aducă altceva decât o simplă colaborare profesională. Firile lor atât de deosebite și diferența de