Distribuie
Celebrul scriitor Nathan Fawles, autorul a trei romane cult, anunță că renunță la scris și se retrage în Beaumont, o sublimă insulă sălbatică din Marea Mediterană.
Toamna anului 2018. Fawles n-a mai dat niciun interviu de aproape două decenii, însă romanele lui continuă să-i captiveze pe cititori. Mathilde Monney, o tânără jurnalistă elvețiană, debarcă pe insulă, hotărâtă să afle secretul scriitorului.
În aceeași zi, cadavrul unei femei este descoperit pe o plajă, iar insula este închisă de autorități. Între Mathilde și Nathan începe o confruntare în care adevăruri ascunse se ciocnesc de minciuni asumate, iar frica și iubirea se întrepătrund…
O lectură de neuitat, un puzzle literar care se dovedește de-a dreptul fascinant.
Autorul s-a născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză. Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci. La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor.
Cu 16 cărți traduse în peste 40 limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere.
Mia multe despre carte AICI.
Articole similare
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

