Distribuie
Dintr-o întâmplare inexplicabilă, Madeleine și Gaspard au închiriat același apartament în Paris. Madeleine lucrase în brigada criminalistică din Manchester, apoi la New York. Locuise și la Paris o vreme, iar aici se întorcea de fiecare dată când simțea nevoia să își oblojească rănile. Gaspard, un scriitor în căutarea inspirației, obișnuia să petreacă anual o lună în capitală Franței pentru a scrie o nouă piesă de teatru. Al treilea personaj principal al romanului este chiar apartamentul din arondismentul 6 în care s-au întâlnit Madeleine și Gaspard.
Clădirea se află pe aleea Jeanne-Hbuterne, o fundătură închisă cu o poartă metalică situată chiar în față restaurantului Chez Dumonet. Din exterior, e un cub din beton armat care iese în evidență doar prin cărămizile roșii și negre cu aspect de tablă de șah. Deasupra porții tronează o inscripție din fier forjat: „Cursum Perficio” – „Călătoria mea s-a sfârșit” -, totodată denumirea ultimei case în care a locuit Marilyn Monroe. De dincolo de poartă se ivește casa-atelier din anii 1920, perfect restaurată. Se întinde pe trei niveluri, iar în centrul ei vibrează o insula de vegetație. Acest spațiu care i-a aparținut celebrului pictor Sean Lorenz este de-a dreptul seducător.
Devastat de asasinarea fiului sau, Lorenz murise cu un an în urmă, la numai 49 de ani. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm. Atelierul lui se află la primul etaj al apartamentului. Prin ferestrele înalte de peste patru metri se văd doar cerul și crestele copacilor. Pare că toate lucrurile au rămas exact așa cum le-a lăsat artistul: petele de pe podea, pânzele, șevaletele, tuburile de culori, pensulele, periile, recipientele metalice care păstrează încă memoria gesturilor lui. Pentru Madeleine și pentru Gaspard, această descindere în intimitatea pictorului va lua formă unei experiențe ciudate și tulburătoare. S-au trezit parcă într-o altă dimensiune, într-un spațiu familiar și în același timp misterios. Fascinați de povestea lui Sean Lorenz, cei doi află că pictorul a lăsat în urma lui trei tablouri încă nedescoperite. Atunci decid să își unească forțele pentru a le găsi. Dar tragica anchetă care va scoate la iveală secretul lui Lorenz le va schimba viețile pentru totdeauna. Fiecare dintre ei va fi pus în situația de a-și înfrunta proprii demoni pe parcursul acestei aventuri contracronometru.
Articole similare
Pe 17 septembrie 1944, generalul Kurt Student, fondatorul forțelor de parașutiști ale Germaniei naziste, a auzit mugetul motoarelor de avion. A ieșit în balconul care se deschidea spre câmpiile plate ale sudului Ţărilor de Jos și a văzut armada de aparate Dakota și de planoare care aduceau cu ele diviziile 1 Aeropurtate britanică și 101 și 82 Aeropurtate americane. A privit cu invidie demonstrația impresionantă de forță a trupelor de parașutiști. Operațiunea Market Garden, planul din 1944 de a pune capăt războiului prin capturarea podurilor care duceau spre Rinul Inferior
O poveste despre o femeie care pleacă în căutarea unui tată pe care nu l-a cunoscut niciodată și a unei iubiri pe care nu o mai credea posibilă. La patruzeci de ani, Rose primește un telefon de la un avocat care o invită în Kyoto pentru a discuta testamentul tatălui ei. Acolo este condusă în casa bărbatului care, după cum i s-a spus, a fost un comerciant de artă contemporană. Aflată față în față cu un trecut confiscat, tânăra nu simte decât amărăciune și furie. Dar Kyoto o îmblânzește și,
Descoperă! Visează! Îndrăznește! Crezi că supereroii există doar în desene animate sau în filme? Ce-ai zice dacă ți-aș destăinui că găsești o mulțime și în viața reală, chiar aici, printre români? Pornește în aventură alături de mine și află poveștile unor oameni geniali care au existat cu adevărat și care au rămas în istorie datorită unor realizări cu adevărat remarcabile! Descoperă cine sunt inventatorii, oamenii de știință, personalitățile istorice sau artiștii care au dat dovadă de pasiune și ambiție, și-au urmat visul și au reușit să schimbe în bine lumea

