Revenirea lui Gh. I. Brătianu în prim-planul istoriografiei româneşti, acolo unde îşi află locul, după o lungă perioadă de excomunicare, este un act de justiţie încă nefinalizat. Iniţiată din exterior (München, Paris, Evry, apoi Montpellier), acţiunea de restituire a operei ilustrului istoric a continuat în centrele academice din ţară (Bucureşti, Iaşi, Cluj) şi a dezvoltat un interes cu totul particular. Valoarea ştiinţifică, originalitatea discursului său, înnoirea metodologică, spiritul polemic, dar desăvârşit academic, fară accente pătimaşe, toate acestea au fost dublate de preocuparea pentru omul Gh. I. Brătianu, care s-a lăsat atras de imperativele timpului şi a apărat interesele ţării şi ale neamului său.
Medievist cu vocaţie universalistă, Gh. I. Brătianu s-a orientat, din deceniul al patrulea, sub influenţa factorilor politici contemporani, spre istoria naţională. Unitatea românească se înfăptuise cu multe sacrificii. Războiul a fost o mare durere care a adus o mare împlinire. România, constituită după marele război aşa cum cerea principiul naţionalităţilor, era ameninţată cu destrămarea.
„Poftele duşmane” cultivau un revizionism tot mai agresiv. După mărirea din 1918, a venit prăbuşirea graniţelor din 1940. În anii când se profila primejdia şi când aceasta devenise fapt împlinit, Gh. I. Brătianu a apărat drepturile României nu numai prin acţiuni politice, civice, ci şi prin discursul istoric. A ştiut să împace exigenţele cercetării cu aderarea la programul naţional.
Reeditarea aceasta a fost gândită ca o formă de cinstire a unui moment apoteotic, Centenarul României Mari, România lui Ferdinand I (1918-2018).
Originile și formarea unității românești, discurs istoriografic la care Gh. I. Brătianu a reflectat îndelung, a apărut în 1943, moment de mare cumpănă pentru România, când unitatea națională, finalizată cu mari sacrificii în 1918, fusese dezmembrată prin „dreptul forței”, în „anul de urgie și de cumplită umilință 1940”.
De aceea, cititorul este sfătuit să se întoarcă în timp, la momentul când această carte a fost scrisă, contextul istoric al anilor 1940-1941, și să se raporteze la atmosfera acelor ani de tristețe națională.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/originile-si-formarea-unitatii-romanesti-sv3gs7g8/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

