În acel moment, Sharko știu că moartea îl pândea, undeva în spate, și că nu era deloc plăcută la vedere. Era imposibil să mai dea înapoi, mașinăria se pusese în mișcare. Starea de excitare lăsă loc angoasei și regretă pentru o clipă că venise acolo singur, fără niciun coleg și în afară jurisdicției sale. Era un exces de zel pe care riscă să-l plătească scump.
Intră în cel de-al doilea container. Culoar, baie… Ajunse într-o cameră. Mirosul îi agresa nările până la limita suportabilității. Apăsă pe un întrerupător cu cotul. Primul șoc vizual a fost spectacolul muștelor blestemate, aglutinate cu zecile în pete întunecate. Două radiatoare electrice încadrau patul și difuzau o aură roșiatică, iar un al treilea funcționa lângă intrare. Caserole în care baltea apă erau răspândite pe sol.
Tânărul polițist se apropie, cu dosul unei mâini lipit de nas, iar cu celălalt alungând muștele. Între căldură și aerul umed, simțea cum se lichefia sub haine. Pete roșii-maro, lipicioase, îmbibau cuvertura la nivelul încheieturilor și pieptului victimei. Pentru o fracțiune de secundă, ochii îi căzură pe fotografiile alb-negru răspândite de-a lungul peretelui din spatele corpului întins: zeci de copii goi, fete și băieți.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/1991-prima-ancheta-a-lui-sharko-roman-n9tvhjxq/
Articole similare
O carte fascinantă despre relația dintre liderii comuniști și copiii lor. „Dedic această carte deopotrivă iubitorilor de istorie și celor interesați de psihologie. Îi am în vedere pe toți aceia care cred că mama ori tata, dacă nu ambii părinți le-au distrus viitorul. Dar, mai ales, pe părinții frustrați sau nefericiți că nu sunt ascultați, onorați sau mândri de copiii lor. Fără a insista asupra diverselor și nenumăratelor teorii psihologice privind personalitatea, mă voi limita la simțul comun, atrăgând atenția adepților necondiționați ai trainerilor și consilierilor de dezvoltare personală că
Volumul Partea lor de adevăr reunește convorbirile înregistrate și redactate, pe parcursul a opt ani (1993–2001), cu trei dintre liderii comuniști proeminenți ai României: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu și Corneliu Mănescu. Prin micile istorii ale vieții lor, acești foști demnitari sunt martori angajați și personalități adecvate în formarea unor reprezentări ale marii istorii a secolului XX. O epocă densă în schimbări la nivel global, național și individual, prin consecințele Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului stalinist, politica internă și externă a României în diversele etape ale
Un interviu de grup al unor absolvenți ai Preparandiei arădene, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea lui Dimitrie Țichindeal (1775–1818), primul director al instituției. Un dialog incitant despre evoluția sistemului de educație din România, de la fondarea celei mai vechi școli de calificare a învățătorilor-preoți pentru românii din Transilvania (1812) până la proiectul „România educată”. Cei șase foști colegi ai Liceului Pedagogic din Arad, absolvenți ai promoției 1975–1976, s-au reunit într-o săptămână de vară pentru a evoca experiențele personale, competențele și expectanțele despre misiunea și caracteristicile uneia

