Fiona Davis, Adresa
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 2,5 min

Distribuie

Un imobil ce devine o adresă de referință în Manhattan și o adresă ce devine personaj de roman, Dakota House, sub ale cărei arcade, în decembrie 1980, John Lennon avea să fie împușcat, reprezintă unul dintre primele blocuri rezidențiale de lux din New York și fundalul pe care Fiona Davis va reuni mai multe destine, unele imaginate, altele cu un picior bine ancorat în realitatea istorică. În anul 1884, tânăra englezoaică Sara Smythe traverseză Atlanticul cu destinația New York, la invitația temerarului arhitect Theodore Camden. Clădirea, la proiectarea și decorarea căreia acesta participase și pe care Sara trebuia să o administreze, e gata să fie dată în folosință, iar așteptările sunt mari: Dakota urma să devină o adresă emblematică a New Yorkului, dar însemna de asemenea șansa lui Theo de a schimba fața orașului și șansa Sarei să înceapă o viață nouă. Dragostea ilicită dintre Sara și Theo le va măcina viețile, reverberând în timp până în 1985, când Bailey, o tânără consumată de adicții, va descoperi între pereții Dakotei secretul și tragedia lor. Povestea celor două femei, Sara și Bailey, care luptă pentru o supraviețuire demnă, se completează de-a lungul unui secol, complicată fiind prin consecințele pasiunii, lăcomiei și ale limitărilor sau exceselor sociale din vremurile respective.

FIONA DAVIS s-a născut în Canada și a crescut în New Jersey, Utah și Texas, fiind în prezent stabilită la New York. A absolvit College William and Mary și Facultatea de Jurnalism la Columbia University. După o carieră în actorie, apărând în producții de pe Broadway și în teatre locale, a lucrat ca redactor și scriitor specializat pe subiecte legate de sănătate, fitness, dans și teatru. Fiona Davis este autor bestselling New York Times, iar romanele sale istorice au ca fundal clădiri reprezentative ale New Yorkului. Primul ei roman, The Dollhouse (2016), a fost desemnat Cea mai bună carte a verii în Time Magazine. I-a urmat romanul Adresa (The Address, 2018; Humanitas Fiction, 2023), Indie National Bestseller. În 2019 publică romanele The Masterpiece și The Chelsea Girls. Acestora le urmează Leii de pe Fifth Avenue (The Lions of Fifth Avenue, 2021; Humanitas Fiction, 2022), bestseller New York Times și Cea mai bună carte a verii în New York Post. În 2022 publică romanul Palatul Magnolia (The Magnolia Palace; Humanitas Fiction, 2023), care devine bestseller New York Times imediat după apariție. Cel mai recent roman al ei, The Spectacular, vede lumina tiparului în 2023.

Cărțile Fionei Davis au fost alese pe lista de lecturi „One Book, One Community”, iar articolele sale au apărut în publicații ca The Wall Street Journal și O, the Oprah Magazine. Romanele ei sunt traduse în peste 20 de țări.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/adresa-roman-dfkcmrkc/

 

 

 

Articole similare

  • Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich,

  • Romanul Ultimul bătrân prezintă cazul unui profesor pensionar care, pradă deli­ru­lui psihic, nu mai este capabil să facă de­o­sebirea dintre realitate şi imaginaţie. La un moment dat, în oraş apar persoane cu un singur ochi. Nu întâmplător acest ochi este situat între sprâncene, sugerând astfel ochiul lui Shiva, cum e numit, pro­dus de glan­da pineală, graţie căruia cele nevăzute ajung văzute. Undeva, sub Casa Poporu­lui, domiciliază şeful acestei secte a ciclo­pi­lor, cu un destin aparte… Simetric, la su­pra­faţă, într-o biserică din Centrul vechi al oraşului, un preot îşi propune să înteme­ie­ze o

  • Măștile lui Brejnev este un excelent roman al lui Nicolae Spătaru! Autorul descrie cu mult umor atmosfera grotescă și absurdă, cu vădite accente de fantastic bulgakovian, din perioada care i-a urmat morții lui Brejnev. Tudorel Urian Nicolae Spătaru reușește să surprindă, la modul superlativ, cu un discurs narativ de forță, plin de originalitate, implicit de prospețime tematică… E bine de punctat felul în care romanul său ridică detaliul, amănuntul, lucrul aparent mărunt la nivel de preocupare narativă majoră, având puterea de a schimba destine și situații anodine. Constantin Dram Mai