Distribuie
De la RACHETE CU OȚET la CATAPULTE DE MASĂ și de la MERE MUMIFICATE la OUĂ SĂLTĂREȚE — această carte este plină de experimente fabuloase!
Vei descoperi tot felul de PROIECTE DISTRACTIVE, însoțite de instrucțiuni ușor de urmat, precum și de fotografii și diagrame clare ce ilustrează pașii pe care trebuie să-i urmezi.
Există și o serie de EXPLICAȚII simple, care descriu cum funcționează toate experimentele.
Ții în mâna ghidul perfect al micilor oameni de știință!
Articole similare
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și
Ce-ar fi dacă oamenii ar construi un turn de pe Pământ până la Cer și ar pătrunde dincolo de hotarele acestuia? Ce-ar fi dacă legile matematicii, fundamentul realității noastre, s-ar dovedi a fi arbitrare și contradictorii? Sau dacă o știință a numirii lucrurilor ar putea insufla viață materiei neînsuflețite, schimbând pentru totdeauna granițele dintre viu și neviu? Cum ne-ar transforma percepția asupra timpului o limbă extraterestră care ne-ar altera felul în care înțelegem trecutul, prezentul și viitorul? Și ce-ar însemna pentru lume dacă toate credințele creștinismului fundamentalist ar fi literal

